Critic National
critic national stiri 24/7

Mitropolia Moldovei cere anularea restricțiilor privind pelerinajele

Mitropolia Moldovei a solicitat, vineri, Prefecturii Iași să facă demersuri pentru anularea, de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), a restricțiilor privind pelerinajele, în condițiile în care doar ieșenii se pot închina la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, zilele acestea.

Mitropolia Moldovei a solicitat, vineri, Prefecturii Iași să facă demersuri pentru anularea, de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), a restricțiilor privind pelerinajele, în condițiile în care doar ieșenii se pot închina la moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, zilele acestea.

Prefectura Iași a primit vineri o adresă oficială din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) prin care se solicită CJSU Iași să inițieze demersuri către CNSU pentru abrogarea Hotărârii nr. 47/05 oct 2020, ce privește, între altele, restricționarea accesului pelerinilor din alte localități la o sărbătoare religioasă.

De asemenea, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a solicitat CJSU să revină asupra măsurilor prevăzute în Hotărârea nr. 35 din 6 octombrie 2020, în sensul de a lua în considerare modificarea perioadei sărbătorii Sf. Cuvioase Parascheva, inclusiv anularea punctului nr. 4 din anexa nr. 1 a hotărârii CJSU Iași.

„Cu referire la acest punct, MMB a precizat situații menite să asigure respectarea măsurilor de prevenție sanitară, situații care necesită un punct de vedere din partea DSP Iași”, anunță Prefectura Iași.

Astfel, Prefectura Iași a transmis adresele respective pentru a obține punctele de vedere avizate atât din partea CNSU, cât și din partea DSP Iași, dar și tuturor membrilor CJSU Iași.

După obținerea răspunsurilor de la CNSU și DSP Iași se va organiza o ședință punctuală pentru a aduce amendamente la decizia CJSU.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan, a susținut că impunerea unor restricții la sărbătoarea Sf. Parascheva reprezintă o măsură discriminatorie, care încalcă numeroase prevederi legale, situația fiind foarte greu de înțeles și de acceptat.

În prezent, doar ieșenii pot intra să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerinajul din anii trecuți nemaiavând loc.

 

 


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Adauga raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Comunicate de presa

Revista Presei

Anunturi