Rafael Nadal, declarații surprinzătoare: „Nu vreau să fiu amintit ca un campion!” Săgeți către Novak Djokovic?

Rafael Nadal a făcut declarații emoționante, vorbind într-un interviu recent despre importanța de a fi bun atât pe teren, cât și în afara lui. Rafael Nadal, deținător a 20 de titluri de Grand Slam, a făcut declarații memorabile, mărturisind că moștenirea profesională pălește în fața valorilor din viața personală. Într-un interviu pentru El Periodico, Rafa a susținut că preferă ca lumea să își amintească de el ca un om bun, și nu ca un mare campion. Nadal a cucerit 20 de titluri de Grand Slam în întreaga carieră, dar „Matadorul” a reușit să rămână cu picioarele pe pământ. A dat dovadă de o atitudine exemplară chiar și atunci când l-a „demolat” pe Novak Djokovic în finala de la Roland Garros, păstrându-și discursul umil și în fața jurnaliștilor. Rafael Nadal a vorbit din suflet: „Nu aș vrea să fiu amintit ca un campion, ci ca o persoană bună” Rafael Nadal a vorbit din suflet: „Pentru mine, de departe, viața personală este mai importantă decât profesia. Nu aș vrea să fiu amintit ca un campion, ci mai degrabă ca o persoană bună. Pentru că, în cele din urmă, victoriile, titlurile îți oferă momente de euforie, adrenalină, succes, dar toate acestea sunt trecătoare. Succesul și interesul oamenilor pentru tine sunt temporare. Ele reprezintă ceea ce fac, nu ceea ce sunt”. Nadal a mai subliniat faptul că este foarte important ca oamenii apropiați să aibă o părere bună despre el. Spaniolul a menționat că persoanele din afară, cum ar fi fanii tenisului, își pot crea o impresie falsă despre un jucător: „Important este ca oamenii care te cunosc să aibă o părere bună despre tine. Imaginea pe care o văd cei din exterior poate fi artificială”, a concluzionat marele campion spaniol. Să fi fost declarația lui Rafa o săgeată către rivalul Novak Djokovic? Sârbul a fost acuzat în mai multe rânduri că ar face unele gesturi false pentru a-și atrage simpatia spectatorilor. (…)

cititi articolul complet în ProSport


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.