Cauze comune ale durerii cronice după vârsta de 50 de ani

În funcție de modalitatea de producere, unele persoane se pot bucura de tratament simptomatic al durerii, astfel că aceasta se ameliorează și apoi își pot desfășura activitățile de zi cu zi în mod normal.

În alte situații, durerea este puțin ameliorată sau nu cedează deloc la tratament simptomatic, astfel că este esențial să fie depistată cauza exactă de producere cu scopul aplicării unui tratament etiologic (de exemplu, tratamentul gonartrozei ameliorează durerea de la nivelul articulației genunchiului).

Cu toate că pot fi enumerate o multitudine de cauze responsabile pentru apariția durerii cronice după vârsta de 50 de ani, câteva sunt prezente cu o frecvență mai mare în rândul populației decât altele.

Osteoporoza

Pe măsură ce avansăm în vârstă, procesele celulare fiziologice (normale) suferă o încetinire, astfel că țesuturile îmbătrânesc și își pierd integritatea structurală și funcțională.

Țesutul osos nu este o excepție, ci chiar este un bun exemplu al acestei reguli. Cu timpul, oasele își pierd din densitate ca urmare a accentuării proceselor de moarte celulară în raport cu cele de sinteză (formare).

Astfel, osul devine mai poros, mai puțin dur și mai susceptibil la accidentări. De asemenea, este mai puțin rezistent la orice fel de impact și reprezintă o sursă comună a durerilor.

Osteoartrita (artroza)

Suprafețele osoase ale unei articulații sunt acoperite de un strat cartilaginos (cartilaj) ce deține rolul de facilitare a glisării componentelor articulare și prevenire a apariției contactului direct între acestea.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, articulațiile suferă același proces de îmbătrânire precum în cazul țesutului osos. Astfel, suprafața articulațiilor devine mai puțin netedă, cartilajul suferind o eroziune până la dispariție, moment în care suprafețele osoase ale articulației ajung în contact una cu cealaltă.

Întrucât cartilajul are rolul a preveni suprafețele osoase să ajungă în contact și să producă durere, atunci când acesta nu mai este prezent, durerea cronică se instalează și persistă.

În cazurile ușoare și moderate, durerea se poate ameliora prin tratament. În cazurile severe poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru protezare.

Pierderea masei musculare (sarcopenia)

Mușchii reprezintă, la un om tânăr, un mare procent din masa totală a organismului. Astfel, aceștia au nevoie de un aport considerabil de nutrienți (de exemplu, proteine) pentru buna funcționare și menținerea structurii lor normale.

Odată cu înaintarea în vârstă, absorbția nutrienților nu mai este la fel de bună și integritatea structurală și, implicit, funcțională a mușchilor începe să se diminueze. Acest fapt conduce la pierderea masei musculare (instalarea sarcopeniei).

Ca urmare a pierderii masei musculare, crește susceptibilitatea accidentărilor, precum și severitatea acestora. De asemenea, crește sensibilitatea la factori externi, durerea cronică apărând ca o consecință a unei stări inflamatorii persistente la nivelul organismului.

Astfel, durerea cronică este un simptom comun începând cu vârsta de 50 de ani sau pur și simplu ca urmare a înaintării în vârstă. Fie că este vorba de pierderea țesutului osos, cartilaginos sau a masei musculare, o stare dureroasă persistentă, chiar și de inte


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.