Clipe de panică la Arad. Un vatman a fost lovit şi muşcat de un om al străzii

Potrivit polițiștilor arădeni, incidentul a avut loc ieri după amiază într-o stație de tramvai din zona centrală.

Acolo, un om al străzii, în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în municipiul Hunedoara a intrat în conflict cu un vatman al Companiei de Transport Public. În urma altercației, vatmanul s-a ales cu mai multe lovituri şi mușcături pe corp.

La faţa locului a ajuns o patrulă din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Circulație și Parcări al Poliției Locale Arad fiind sprijinită și de o patrulă a Biroului Ordine Publică și Intervenție care a calmat temporar persoana agresivă, împiedicând-o să producă alte distrugeri sau vătămări, notează newsar.ro

„S-a constatat că același individ este autorul unor manifestări violente produse în zona centrală, unde s-a manifestat agresiv la adresa mai multor cetățeni.

Individul a fost condus la sediul Direcției Generale a Poliție Locale, unde a fost supravegheat până la atingerea unui nivel de normalitate a conduitei care să faciliteze un eventual dialog.

Transportat la sediul Poliției Municipiului Arad, unde a fost prezentat în vederea obținerii datelor necesare gestionării plângerii penale redactate de angajatul Companiei de Transport Public, și-a pierdut din nou controlul, fiind necesară imobilizarea sa a doua oară.

Traseul vizitei sale din 21 februarie în municipiul Arad s-a încheiat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, unde a fost predat de patrula Poliției Locale, la căderea serii”, informează reprezentanții Poliției Locale Arad, potrivit sursei citate. 

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 23, polițiștii locali au mai dus la Secția de Psihiatrie un bărbat de 42 de ani aflat sub influența băuturilor alcoolice care a devenit recalcitrant în zona străzii Patria. Individul a fost observat de un echipaj al Poliției Locale şi condus direct la Poliția Municipiului Arad. Ulterior, bărbatul a fost transportat, cu ambulanța, la Secția de Psihiatrie.

Ai imagini sau informaţii care ar putea de


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.