Aproximativ 2.800 de ucraineni fugiţi din calea războiului au găsit sprijin în Centrul de coordonare a refugiaţilor din Judeţul Cluj, înfiinţat şi gestionat de Asociaţia MEDICAL INTERNATIONAL RESCUE (MIR). Aici, voluntarii asociaţiei le oferă refugiaţilor câte trei mese pe zi, cazare şi asistenţă medicală de urgenţă celor care au astfel de nevoi.

Aproximativ 2.800 de ucraineni fugiţi din calea războiului au găsit sprijin în Centrul de coordonare a refugiaţilor din Judeţul Cluj, înfiinţat şi gestionat de Asociaţia MEDICAL INTERNATIONAL RESCUE (MIR). Aici, voluntarii asociaţiei le oferă refugiaţilor câte trei mese pe zi, cazare şi asistenţă medicală de urgenţă celor care au astfel de nevoi.

Aproximativ 2.800 de ucraineni fugiţi din calea războiului au găsit sprijin în Centrul de coordonare a refugiaţilor din Judeţul Cluj, înfiinţat şi gestionat de Asociaţia MEDICAL INTERNATIONAL RESCUE (MIR). Aici, voluntarii asociaţiei le oferă refugiaţilor câte trei mese pe zi, cazare şi asistenţă medicală de urgenţă celor care au astfel de nevoi.

Asociaţia a atras 32 de voluntari care coordonează eforturile de sprijinire a refugiaţilor şi care au creat un call-center, funcţional 24/24. În plus, refugiaţilor le sunt puse la dispoziţie gratuit şi locuri de cazare în 47 de unităţi din judeţul Cluj.

„Misiunea noastră este aceea de a salva vieţi. Încă de la înfiinţarea asociaţiei, ne-am dedicat celor cu nevoi medicale speciale. Ne dorim să putem ajuta cât mai multe persoane aflate în pericol, să ajutăm cât mai mulţi copii să ajungă acolo unde mai pot primi o şansă la viaţă, în condiţii decente de transport, atât pentru micii pacienţi cât şi pentru familiile lor. Odată cu criza refugiaţilor, misiunea noastră s-a amplificat. Am ales să ne implicăm activ în criza cauzată de situaţia conflictuală dintre Rusia şi Ucraina şi să venim în sprijinul refugiaţilor ucraineni fugiţi din calea războiului. Astfel, am înfiinţat un centru de coordonare a refugiaţilor pe întreg judeţul Cluj, fiind desemnaţi de către Instituţia Prefectului Cluj Napoca, Primăria Cluj Napoca şi ISU să gestionăm acţiunile de ajutorare. Zâmbetele şi mulţumirea pe care le citim pe chipul celor pe care îi ajutăm să treacă mai uşor prin aceste clipe ne ajută să ne limpezim minţile şi să rămânem asumaţi, deoarece ştim că oamenii au în permanenţă nevoie de noi”, a declarat Andrei Bontidean, preşedintele Asociaţiei MEDICAL INTERNATIONAL RESCUE.

Medical International Rescue a oferit până în prezent, prin intermediul partenerilor săi, peste 13.480 meniuri pentru refugiaţi, majoritatea persoanelor stând în centru în medie 3 zile. Asociaţia îşi propune să reuşească să strângă din donaţii, în perioada următoare, suma de 150.000 de lei, pentru a putea acoperi în continuare costurile gestionării fluxului de refugiaţi.

„Este nevoie în continuare de fonduri pentru a susţine activitatea şi pentru a acoperi costurile asumate: plata cheltuielilor de cazare pentru anumite unităţi, a carburantului folosit la transportul refugiaţilor către unităţile de cazare, a medicamentelor, pentru a putea acorda ajutor medical de urgenţă, precum şi pentru achiziţionarea unui microbuz de capacitate mai mare pentru transportul grupurilor către unităţile de cazare”, a completat Andrei Bontidean.

Toate serviciile oferite de Medical International Rescue au caracter gratuit, asociaţia susţinându-şi activitatea din donaţii. Cei care doresc să sprijine eforturile asociaţiei o pot face pe site-ul https://medical-rescue.ro/doneaza

Asociaţia Medical International Rescue a fost înfiinţată în 2021 de către Andrei Bontidean – preşedinte, Alexandru Bontidean – vicepreşedinte şi Mihaela Claudia Petrea – secretar. Asociaţia îşi propune să contribuie semnificativ la medicina mondială, prin formarea unei echipe medicale de intervenţie la dezastre, pregătită oricând să intervină oriunde în lume. Printre persoanele care beneficiază de serviciile medicale oferite de Asociaţie se află copiii cu imediată nevoie de transport medical aerian/terestru către o clinică din ţară sau din străinătate, persoanele afectate de dezastre, persoanele dispărute, persoanele aflate într-o stare critică de sănătate şi, nu în ultimul rând, persoanele implicate în accidente colective. Toate serviciile au adresabilitate internaţională şi se referă la situaţii cu un număr mare de victime. Asociaţia reuneşte medici specialişti, asistenţi medicali, paramedici, salvamontişti şi personal auxiliar la nivel mondial.

Mai multe informaţii şi fotografii găsiţi în linkul de drive: https://drive.google.com/drive/folders/1JBOb_P4BHaen707Ohl4YJEfT_QaRtpOW?usp=sharing


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.