Echoes of Ji.hlava la Bucureşti

Echoes of Ji.hlava la Bucureşti

Echoes of Ji.hlava la Bucureşti

Festivalul Internaţional de Filme Documentare Ji.hlava vine la Bucureşti! Echoes of Ji.hlava este un program organizat de Ji.hlava IDFF şi Centrul Ceh Bucureşti, împreună cu Institutul Polonez şi Institutul Francez, care se va desfăşura între 22-26 martie 2022 la Cinema Elvire Popesco.

Din 1997 încoace, iubitorii filmului documentar şi profesioniştii din domeniu se întâlnesc în oraşul ceh Jihlava pentru a lua parte la Festivalul Internaţional de Film Documentar, care se organizează anual la sfârşitul lunii octombrie. Ji.hlava este în prezent unul dintre cele mai importante festivaluri europene dedicate documentarului şi cel mai amplu eveniment din categoria sa la nivelul Europei centrale şi estice. „Ecourile”, care propun publicului internaţional o selecţie de filme din cea de-a 25-a ediţie a festivalului, se desfăşoară la New York, Paris, Viena, Bratislava şi Bucureşti.

Program:

22.03, ora 20:30 – „Lines” (r. Barbora Sliepkova, 2021, 80 min, Slovacia)

Un film alb-negru, care oscilează între portrete empatice ale unor protagonişti luaţi aparent la întâmplare şi un discurs critic la adresa dezvoltării urbane în forma sa actuală, cu efectele ei asupra vieţii private şi comunitare. În secvenţe aproape neorealiste, vedem forfota şi provocările de zi cu zi ale Bratislavei contemporane, ai cărei locuitori au de gestionat, dincolo de propriile necazuri, o planificare urbană ostilă, un trafic ineficient şi cheltuieli de locuire aflate în permanentă creştere. Straniile compoziţii vizuale şi muzica orchestrală alienantă care le însoţeşte alcătuiesc un poem audiovizual pe tema realităţii vieţii moderne în spaţii urbane, în care până şi trasarea unor linii pe şosea poate căpăta dimensiunile unui gest filosofic, reflexiv. Documentarul a primit marele premiu Opus Bonum în cadrul ediţiei de anul trecut a festivalului.

23.03, 20:00 – „Brotherhood” (r. Francesco Montagner, 2021, 93 min, Cehia, Italia)

Jabir, Osama şi Uzair, trei fraţi din Bosnia, trăiesc în acord cu regulile stricte prescrise de salafismul islamic şi de tatăl lor, Ibrahim, un predicator radical aflat în închisoare pentru implicarea în războiul sirian şi în acte de terorism. Fiecare dintre fii are acum de ales ce cale va urma în viaţa adultă. Filmul îi urmăreşte îndeaproape, timp de câţiva ani, de-a lungul zbaterilor zilnice aduse de întreţinerea unei turme de oi, de dubii personale şi de diverse aşteptări culturale. O poveste arhetipală, de tip coming of age, pe tema formării identităţii masculine, Brotherhood surprinde tensiunile momentului actual european, în care tot mai multe persoane, pierdute în disputa tradiţiei cu modernitatea, recurg la figuri de autoritate în stare să ofere răspunsuri „tari”.

24.03, ora 20:00 – „Out in Force” (r. Martin Marecek, 2021, 91 min, Cehia)

Viaţa criticului de film Kamil Fila stă, pe timpul filmărilor pentru documentarul său atipic bazat pe time-lapse, sub semnul unei alternanţe permanente între eforturi de a menţine o perfomanţă fizică ridicată şi momente de completă incapacitate mentală. Pornind de la acest moment biografic central, spectrul observaţiei este „spart” într-o perioadă mai îndelungată, pe fondul încercărilor – nu de puţine ori eşuate – ale protagonistului de a-şi armoniza proiectul cu viaţa alături de persoanele apropiate. Rezultatul este portretul unui intelectual aflat la capătul perspicacităţii, al unui om confruntat cu limitele raţionalizării. Deschiderea cu care Fila ne permite să tragem cu ochiul în profunzimea vieţii sale private ajunge să acţioneze terapeutic nu numai asupra sa, ci şi asupra spectatorului.

25.03, ora 20:00 – „The Balcony Movie” (r. Pawel‚ Lozinski, 2021, 100 min, Polonia)

Regizorul petrece zile în şir pe balconul locuinţei sale, de unde filmează mici întâmplări ce se desfăşoară pe trotuarul din faţă. Se adresează trecătorilor şi încearcă să îi prindă în conversaţii despre grijile lor cotidiene, despre religie, despre artă şi sensul vieţii, căutând, printre ei, un protagonist al filmului. În graba lor, unii străini refuză să se oprească. Unii sunt ruşinaţi de prezenţa camerei, în timp ce alţii văd în ea o oportunitate de a se da în spectacol sau de a se lansa în monologuri filosofice. Diversele vieţi şi convingeri pe care le întâlnim astfel ne oferă un stop-cadru asupra stării de fapt din societatea poloneză contemporană, în timp ce, la nivel micro, interviurile în sine par a funcţiona aproape chatarctic, terapeutic, asupra interlocutorilor.

26.03, ora 20:30 – „Gorbachev. Heaven” (r. Vitaly Mansky, 2020, 100 min, Cehia, Letonia)

Pentru unii, distrugător al imperiului sovietic, trădător de ţară, iconoclast. Pentru mulţi, pacificator, aducător al speranţei şi figură dinamică a lumii globale. Ca portret al părintelui spiritual al perestroikăi şi al al glasnostului, Mihail Sergeevich Gorbaciov, filmul ne face părtaşi la un conflict intern între două egouri alternative: pe de o parte, legenda vie, îmbătrânită, dar încă relevantă, a politicii ruse, pe de altă parte, criticul, polemistul şi filosoful Gorbaciov. Ambele vin cu propria cheie de înţelegere asupra unor momente esenţiale ale sfârşitului erei socialiste din Rusia. Regizorul Vitaly Mansky alcătuieşte un mozaic din secvenţe contemplative, dezbateri, cântece şi poezie: un epitaf documentar al unui om de stat acum slăbit, pus în contrast flagrant cu haosul actualei guvernări putiniste.

Filmele vor fi subtitrate doar în limba engleză. Biletele sunt disponibile prin Eventbook, iar evenimentul Facebook este aici https://m.facebook.com/events/1544203665950802/?acontext=%7B%22ref%22%3A%2252%22%2C%22action_history%22%3A%22%5B%7B%5C%22surface%5C%22%3A%5C%22share_link%5C%22%2C%5C%22mechanism%5C%22%3A%5C%22share_link%5C%22%2C%5C%22extra_data%5C%22%3A%7B%5C%22invite_link_id%5C%22%3A295444496025231%7D%7D%5D%22%7D&refsrc=deprecated&_rdr.

Program organizat de Ji.hlava International Documentary Film Festival, Centrul Ceh Bucureşti, Institutul Francez şi Institutul Polonez.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.