MDLPA sprijină autorităţile locale cu peste 35 milioane de lei pentru încălzirea pe bază de gaze naturale

MDLPA sprijină autorităţile locale cu peste 35 milioane de lei pentru încălzirea pe bază de gaze naturale

MDLPA sprijină autorităţile locale cu peste 35 milioane de lei pentru încălzirea pe bază de gaze naturale

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a celei de-a şasea tranşe, în valoare de 7.636.524,94 lei, pentru compensarea costurilor la achiziţia de gaze naturale realizată de către producătorii de energie termică furnizată în sistem centralizat.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale care se confruntă cu situaţii deosebite în furnizarea agentului termic, generate de scumpirea gazelor naturale, tot prin ordin al ministrului dezvoltării a fost repartizată suma de 27.833.215 lei pentru 4 unităţi administrativ-teritoriale (Arad, Bacău, Giurgiu şi Focşani). Sumele alocate sunt stabilite cu respectarea reglementărilor adoptate în luna februarie, potrivit cărora Ministerul Dezvoltării are posibilitatea acordării unui sprijin suplimentar de cel mult două ori subvenţia iniţială, ordinul emis având în vedere subvenţia acordată pentru consumul de gaze naturale din luna ianuarie 2022.

După cum este cunoscut, legea bugetului de stat pe anul 2022 prevede 400 milioane de lei destinate subvenţiilor pentru termoficare, astfel că, până la epuizarea bugetului, ministerul aşteaptă ca administraţiile locale să depună cereri în continuare, pentru a beneficia de fonduri în următoarele etape, a menţionat ministrul dezvoltării.

Până în prezent, din această sumă, au fost utilizate 16.122.253,25 lei pentru alocarea subvenţiei la achiziţia de păcură şi 131.990.190,56 lei pentru subvenţionarea achiziţiei gazelor naturale, inclusiv sumele virate astăzi, aferentă consumului de gaze naturale din luna ianuarie (pentru municipiul Miercurea Ciuc) şi din februarie (pentru Arad, Bacău, Sânmartin, Călăraşi, Tulcea şi Focşani). Astfel, împreună cu cele aproape 28 de milioane de lei, sprijin suplimentar acordat astăzi autorităţilor locale, din bugetul iniţial de 400 de milioane de lei, MDLPA a virat, către autorităţile locale, 175.945.658,81 lei.

Anexe:

– Sume repartizate către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei (Arad, Bacău, Giurgiu şi Focşani)
https://www.mdlpa.ro/uploads/articole/attachments/6239aa732f55d783574569.pdf

– Sume repartizate către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale în cadrul celei de-a şasea tranşe – aferentă consumului de gaze naturale din luna ianuarie 2022 (Miercurea Ciuc)
https://www.mdlpa.ro/uploads/articole/attachments/6239aa7341bb3879968324.pdf

– Sume repartizate către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale în cadrul celei de-a şasea tranşe – aferentă consumului de gaze naturale din luna februarie 2022 (Arad, Bacău, Sânmartin, Călăraşi, Tulcea şi Focşani)
https://www.mdlpa.ro/uploads/articole/attachments/6239aa7350b4a391308652.pdf


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.