Riscul abandonului şcolar, prevenit prin programele de susţinere financiară ale PNL

Riscul abandonului şcolar, prevenit prin programele de susţinere financiară ale PNL

Riscul abandonului şcolar, prevenit prin programele de susţinere financiară ale PNL

Partidul Naţional Liberal continuă măsurile de reducere şi prevenire a abandonului şcolar, un fenomen care, se pare, s-a amplificat în ultimii doi ani de pandemie, când cursurile s-au desfăşurat aşa cum s-a putut. Astfel, în prezent, Ministerul Educaţiei, condus de liberalul Sorin Cîmpeanu, derulează Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS), subsumat programului România Educată şi finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Prin această iniţiativă lăudabilă, vor fi spriinite peste 2.500 de unităţi de învăţământ, susţinerea financiară fiind de până la 200.000 de euro/şcoală, pentru a fi diminuat riscul abandonului şcolar. Deja, în prima rundă de finanţare, au fost deja validate 1.400 de cereri. În prezent, este în derulare procedura de verificare a conformităţii administrative, iar proiectele care îndeplinesc toate condiţiile de eligibilitate vor intra în faza de evaluare calitativă. Lista finală a unităţilor de învăţământ beneficiare de granturi va fi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cel târziu în data de 30 martie 2022.

Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) beneficiază de o finanţare totală de 543 milioane de euro. Beneficiarii acestei măsuri de sprijin financiar pot folosi fondurile puse la dispoziţie nu doar pentru efectuarea unor ore de recuperare a cursurilor pierdute, prin neparticipare, ci şi pentru diferite tipuri de burse. De asemenea, banii mai pot fi cheltuiţi pentru achiziţionarea a diverse dotări, precum şi pentru susţinerea financiară de tabere şcolare sau excursii pentru copiii fără posibilităţi.

Apreciez conducerile unităţilor de învăţământ din judeţul Mureş care au accesat acest program, deoarece şcolile noastre au realmente nevoie de egalitate de şanse la toate nivelurile. Sunt convins că acest demers, cel mai complex program de combatere şi prevenire a părăsirii timpurii a şcolii de după 1990, va avea rezultatele scontate, astfel încât să ne asigurăm că schimbul de mâine al ţării este pe mâini bune.

Deputat PNL Mureş,
ERVIN MOLNAR


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.