În ultimele 24 de ore, personalul structurilor operative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a intervenit la 4.055 de evenimente, dintre care 2.796 circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.259 circumscrise situaţiilor de urgenţă, în special pentru acordarea primului-ajutor medical.
De asemenea, în cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 200 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 216 fapte penale. Au fost dispuse măsuri preventive pentru 29 de persoane şi au fost depistate 9 persoane urmărite naţional sau internaţional.
În acelaşi interval, la nivelul structurilor de poliţie din România, au fost sesizate 785 de posibile infracţiuni, aproximativ 29% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.
Poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.194 de abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,3 milioane lei.
În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, în urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti, au fost reţinute 692 de permise de conducere şi 253 de certificate de înmatriculare.
În ultimele 24 de ore, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au efectuat trei controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, nefiind identificate obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. În urma controalelor desfăşurate, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei.
Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru acordarea primului ajutor medical pentru 1.056 de persoane. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 13 persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat, duminică, 5 misiuni aero-medicale, fiind salvate 4 persoane aflate în situaţii de urgenţă.
În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în România.
De la începerea conflictului din Ucraina, 4.342 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în ţara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratul General pentru Imigrări este de 77,9%.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 18.812 mijloace de transport şi 83.530 de persoane, dintre care 7.915 cetăţeni ucraineni.
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]