Partidul Verde filiala judeţeană Suceava este îngrijorat de prespectiva ca un partid istoric care mai poartă titulatura de „liberal” să aibă un preşedinte, fost general care e şi premier şi un secretar general care este şi ministru de interne în acelaşi timp.
Militarizarea democraţiei româneşti nu este o veste bună pentru viitor.
Cu atât mai mult cu cât recentul Index al Democraţiei pentru 2022 plasează România cu 6, 41 puncte în categoria democraţie defectuoasă (locul 63 din 167 de ţări analizate de către Economist Intelligence Unit).
Verzii au o practica bună în ţările vestice pe care şi România ar trebui să o asimileze: un om egal o funcţie.
Cine este premier ori ministru să nu poată ocupa simultan şi funcţia de preşedinte de partid ori pe cea de secretar general al partidului.
Mai mult Partidul Verde filiala judeţeană Suceava propune ca numărul mandatelor parlamentare consecutive să nu fie mai mare de 2.
Regenerarea democraţiei înseamnă să împiedicăm eternizarea unor cariere politice care se dovedesc în realitatea de zi cu zi profund dăunătoare pentru spiritul democratic.
Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde
Filiala jud. Suceava
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe contact[email protected]