UBB lansează programul de master „Data Science for Industry and Society”

UBB lansează programul de master „Data Science for Industry and Society”

UBB lansează programul de master „Data Science for Industry and Society”

Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează programul de masterat Data Science for Industry and Society, care pregăteşte studenţii pentru joburile viitorului, oferindu-le posibilitatea obţinerii de certificări tehnice foarte căutate pe piaţa muncii.

Cursurile încep în octombrie a.c., odată cu anul universitar 2022-2023. Cei mai buni studenţi vor putea accesa programul de internship plătit în cadrul Băncii Transilvania.

În dezvoltarea programului, Universitatea Babeş-Bolyai este susţinută de doi dintre partenerii săi: SAS – liderul global în soluţii Advanced Analytics şi Banca Transilvania – cea mai mare bancă din România. Împreună şi-au propus să pregătească specialişti în domeniul ingineriei datelor şi să contribuie la dezvoltarea ecosistemului IT românesc prin creşterea competenţelor în analiză avansată de date şi data science conform Cadrului European al Calificărilor.

Masteratul se adresează atât proaspeţilor absolvenţi de facultate, cât şi profesioniştilor care doresc să aibă competenţe în colectarea, prelucrarea şi interpretarea datelor în organizaţii. Curricula inovativă a programului contribuie la dezvoltarea competenţelor de analiză a informaţiilor cu instrumente specifice Inteligenţei Artificiale în cadrul unor proiecte cu date reale coordonate de experţi din mediul academic şi cel industrial.

Totodată, programul cuprinde două specializări SAS, Advanced Analytics şi Data Science, şi oferă posibilitatea obţinerii de certificări foarte căutate în industrie, precum: Visual Business Analytics, Statistical Business Analyst, SAS Programming Specialist, Machine Learning Specialist sau Nature Language Processing and Computer Vision.

Programul de studii este oferit în limba engleză, cu derulare pe parcursul a doi ani şi cu numeroase posibilităţi privind stagii de intership la Banca Transilvania, dar şi la alţi actori din domeniu.

UBB vine în acest demers cu un program de studii inovativ care capitalizează experienţa celei mai mari şcoli doctorale de Inteligenţă Artificială din România şi cu un ecosistem de top în tehnologia informaţiei, iar SAS deschide accesul la un program academic inovativ prin intermediul SAS Academic Programs.

„Ştiinţa datelor reprezintă un domeniu interdisciplinar emergent, care are potenţialul de a revoluţiona aproape orice industrie şi de a avea un impact pozitiv asupra societăţii. Facultatea de Matematică şi Informatică, prin specialiştii săi în acest domeniu şi colaborarea cu specialişti din industrie, va contribui la dobândirea de cunoştinţe şi competenţe necesare celor care doresc să exceleze în acest domeniu”, afirmă prof. dr. Anca Andreica, decan al Facultăţii de Matematică şi Informatică.

La rândul său, Asiraf Pandele, Customer Sales Manager SAS România, declară că „SAS sprijină sinergia dintre mediul academic şi sectorul privat investind în iniţiativa Talent Connection, program care îşi propune să conecteze industria cu mediul academic prin dezvoltarea competenţelor specialiştilor români în domeniile analizei avansate de date şi data science”.

„Data science este unul dintre domeniile viitorului, cu aplicabilitate foarte largă. La Banca Transilvania, echipa specializată în analiza datelor contribuie la transformarea experienţei clienţilor noştri, permiţându-ne să le oferim serviciile şi produsele optime. Acest masterat este o oportunitate de specializare atât din perspectivă teoretică, dar şi practică, iar programul de internship la BT poate fi primul pas într-o carieră de profil”, subliniază Nevenca Doca, Director Executiv Senior Resurse Umane, Banca Transilvania.

Direcţia Comunicare şi PR a UBB


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.