Activităţi preventive desfăşurate de poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară

Activităţi preventive desfăşurate de poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară

Activităţi preventive desfăşurate de poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară

O dată cu reînceperea cursurilor după vacanţa de Paşte a elevilor din anul şcolar 2021-2022, poliţiştii din cadrul Biroul Siguranţa Şcolară au efectuat împreună cu poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Murgeni – Postul de Poliţie Fălciu şi cei din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui activităţi de informare în vederea prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile, absenteismului şcolar şi a victimizării minorilor, specifice la Liceul Tehnologic „Dimitrie Cantemir” Fălciu, respectiv Şcoala Gimnazială Rânzeşti, având ca obiectiv îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şcolilor şi în zona adiacentă acestora şi creşterea gradului de siguranţă al elevilor, respectiv al cadrelor didactice participante în procesul de învăţământ.

Astfel, în cadrul discuţiilor purtate cu elevii, au fost abordate tematici de natură juridică adaptate mediului şcolar preuniversitar, prin care aceştia să conştientizeze drepturile, obligaţiile şi consecinţele faptelor ilegale, derulându-se totodată şi activităţi interactive pentru consolidarea practică a aspectelor teoretice prezentate de poliţişti. De recomandările şi îndrumările poliţiştilor au beneficiat un număr de 347 de elevi din cadrul unităţilor de învăţământ sus menţionate, activitatea de informare fiind adaptată tuturor segmentelor de vârstă ale elevilor, respectiv preşcolari, elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Recomandări pentru elevi:

– Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii. Evitaţi compania persoanelor violente, delincvente şi conflictuale;

– Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi. Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi pe baza educaţiei primite şi a propriilor experienţe;

– Învăţaţi să spuneţi „NU” atunci când consideraţi că este cazul. Trebuie să aveţi tăria să vă susţineţi părerile pe baza unor argumente convingătoare.

– Atrageţi atenţia prietenilor asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale;

– Respingeţi propunerile cunoscuţilor de a participa la anumite „distracţii” : consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale şi fizice;

– Nu încercaţi să rezolvaţi un conflict prin violenţă. Apelaţi la sprijinul celor care vă pot ajuta: părinţi, cadre didactice, poliţişti.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.