„Agrostrategia” şi „Fermierii României, emisiuni în premieră la TVR 1

„Agrostrategia” şi „Fermierii României, emisiuni în premieră la TVR 1

* Începând de luni, 16 mai, orele 10.00 şi 10.30, Vlad Macovei şi invitaţii săi aduc ele mai noi informaţii şi subiecte de interes despre mediul rural românesc, la TVR 1.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu – invitatul primei ediţii.

Când fermierii câştigă, toată lumea câştigă! Informarea este cea care înclină balanţa între o producţie profitabilă şi una fără mari beneficii. Astăzi, agricultura se face cu cap. Iar producţia creşte cu cât ştii mai multe.

Din 16 mai, Televiziunea Română vine în sprijinul fermierilor, dar şi al tuturor celor interesaţi de subiecte din domeniul agriculturii, cu două emisiuni în premieră ce le vor răspunde la toate întrebările: „Agrostrategia” şi „Fermierii României” se văd de la orele 10.00 şi 10.30, de luni până joi, la TVR 1.

De la zootehnie la legumicultură sau pomicultură, de la fonduri europene la culturi bio, echipamente, utilaje, digitalizare, administraţie locală sau târguri de agricultură, Vlad Macovei şi invitaţii săi ne aduc informaţii utile, la zi, pe înţelesul tuturor. Fondator al platformei de ştiri, analize, reportaje, interviuri şi investigaţii agricole Agrointeligenţa, realizatorul şi moderatorul celor două producţii ne propune teme de interes ce ating toate componentele economice, sociale şi culturale ale mediului rural românesc, precum şi oportunităţile de dezvoltare pe care fiecare le poate avea.

Prin dezbateri în studio, cu răspunsuri la întrebările fermierilor, precum şi reportaje realizate în mediul rural, cele două proiecte vor oferi, de asemenea, o cunoaştere mai bună a satului românesc pentru publicul urban şi pentru consumatori.

Luni, pe 16 mai, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, este invitatul lui Vlad Macovei într-o emisiune specială. „Agrostrategia” şi „Fermierii României” sunt la TVR 1, de la orele 10.00 şi 10.30.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.