ANDREI VLĂDEANU

ANDREI VLĂDEANU

ANDREI VLĂDEANU

CERUL
De la ruşi vine ploaia

5 – 19 mai 2022, Sala Media
Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Prima expoziţie personală a lui Andrei Vlădeanu îşi va deschide porţile joi, 5 mai 2022, de la ora 18.00, la sala Media. Conceptul pictural al artistului a plecat de la ideea că singura zonă din viaţa noastră unde întâlnim absolut toate culorile inventate şi neinventate încă este CERUL.

Închis, deschis. Rece, cald. Liniştit sau agitat.

Pensulele l-au dus mai departe şi au început să apară proiecţiile, în trecut, prezent şi viitor. Proiecţii din şi de stânga.

Dacă Malevici a pus Pătratul Negru în calea progresului care se anunţă – şi a alergat înaintea lui în încercarea de a bloca o tendinţă lipsită de sens care nu duce nicăieri – Andrei Vlădeanu îndrăzneşte să privească cerul peste umăr înapoi şi să introducă în discursul său vizual un trecut destul de recent.

Pentru că ceruri colorate au fost, sunt şi vor mai fi.

CERUL, îngrijorare şi speranţă, o expoziţie de pictură şi nu numai.

Curator: Andrei Tudoran

Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Media, până pe 19 mai 2022, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Parteneri media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.