CATEDRAL a atras peste 12.000 de oameni la primul mare festival de muzică şi arte vizuale lansat după pandemie în România. Explicaţiile reprezentanţilor Summer Well, curatorii evenimentului de la Iaşi

CATEDRAL a atras peste 12.000 de oameni la primul mare festival de muzică şi arte vizuale lansat după pandemie în România. Explicaţiile reprezentanţilor Summer Well, curatorii evenimentului de la Iaşi

Prima ediţie a CATEDRAL, festivalul de muzică şi arte vizuale lansat la Iaşi, cu un line-up curatoriat de Summer Well, a atras, în cele două zile de eveniment, 20 – 21 mai, peste 12.000 de oameni, în Grădinile Palas. Milky Chance, Sevdaliza, Disco Sigaretta, Alexandrina, Moonlight Breakfast, Dimitri’s Bats, Zimbru, CS84, Cassia, Spike şi Robin and the Backstabbers sunt artiştii care au urcat pe catedrală, cea mai mare scenă construită, până acum, pentru un festival de muzică din ţară.

CATEDRAL a fost inclus în calendarul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative româneşti, care se desfăşoară în capitala Moldovei, în perioada 20 mai – 30 mai.

„Cred că succesul CATEDRAL, încă de la prima ediţie a festivalului, a fost faptul că am construit acest line-up foarte fresh, foarte nou, cu multe trupe actuale, care au albume scoase recent. Şi, din ceea ce am văzut, publicul prezent în număr mare la Iaşi a aşteptat şi a rezonat excelent cu artiştii, cu toată atmosfera festivalului. Cred că este un început foarte bun şi pentru Romanian Creative Week, dar şi pentru această iniţiativă nouă pentru Iaşi, care se numeşte CATEDRAL”, a declarat John Varbiu, reprezentant Summer Well, curatorul CATEDRAL.

Concertele din cadrul CATEDRAL au fost dublate de un spectacol de arte vizuale, cu proiecţii care au compus scena virtuală impresionantă de pe Palatul Culturii. Show-ul New Media a fost realizat de echipa de cinci VJ coordonată de Andrei Cozlac, dublu premiat de UNITER pentru video mapping, în 2020 şi 2022.

„CATEDRAL este o producţie foarte complexă, cu o proiecţie de lumini pe Palatul Culturii, cu sunet, cu preferinţe muzicale selecte. În zona festivalului au fost amplasate mai multe zone instagramabile, instalaţii artistice de ultimă generaţie, un food court complex, baruri, toate asociate cu o muzică foarte bine aleasă”, a precizat Cătălin Muraru, unul dintre organizatorii CATEDRAL.

Artiştii prezenţi la festival au fost încântaţi de publicul ieşean. După ce Sevdaliza şi-a exprimat bucuria, dar şi surprinderea să vadă în Iaşi mii de oameni care îi ştiu pe de rost melodiile, cântând alături de ea la concert, Milky Chance a reuşit să ţină în picioare, chiar şi pe ploaie, peste 7.000 de oameni, care s-au bucurat de show-ul lui.

CATEDRAL este organizat de Catedral Music Festival, fiind susţinut de: Federaţia Patronatelor Industriilor Creative din România, Palas, UniCredit, glo TM şi Rompetrol.

Detalii despre festivalul de la Iaşi pot fi găsite pe www.catedralmusicfestival, iar interviuri cu declaraţii oferite de o parte dintre artiştii care vor cânta la CATEDRAL pot fi citite aici: https://romaniancreativeweek.ro/interviu-marturii-in-premiera-ale-artistilor-care-vin-la-catedral/

Echipa CATEDRAL & RCW

E: [email protected]
W: www.catedralmusicfestival.ro


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.