COMUNICAT DE PRESĂ – Ziua Europei
Publicat în 9 mai 2022
În fiecare an, la data de 9 mai se aniversează Ziua Europei, prin sărbătorirea realizărilor şi unităţii Europei şi comemorarea semnării „Declaraţiei Schuman” din 9 mai 1950. Acest proiect istoric a propus ideea unui plan ambiţios de asigurare a păcii pe termen lung în Europa şi este considerat piatra de temelie a Uniunii Europene.
Chiar dacă, după 72 de ani de la stabilirea unei noi forme de cooperare politică europeană, continentul nostru este ameninţat şi ne aflăm în faţa unei situaţii cu care nu credeam că o să ne mai confruntăm, în 2022, Europa rămâne unită în acţiunile sale în favoarea păcii, oferind sprijin europenilor de pretutindeni.
De la momentul când a devenit stat membru al Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2007, România a demonstrat constant faptul că este determinată să rămână ancorată în valorile şi idealurile spaţiului european, contribuind activ şi în mod direct, ca stat membru, la consolidarea Uniunii Europene, în baza principiilor solidarităţii, coeziunii, libertăţii, democraţiei şi statului de drept.
La Mulţi Ani, Europa!
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]