Declaraţie de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

Declaraţie de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

Declaraţie de presă a Corpului Consular din Sibiu cu ocazia Zilei Europei

„Pacea mondială nu poate fi menţinută fără eforturi creative care să corespundă pericolelor care o ameninţă”.

Aceasta este prima frază din discursul revoluţionar al lui Robert Schumann, ministru de externe francez din acea perioadă, pe care acesta l-a susţinut în data de 9 mai 1950. Acesta este considerat a fi actul de naştere al actualei Uniuni Europene. 72 de ani mai târziu fraza pare a fi rostită cu doar câteva clipe în urmă, fiind apăsător de actuală, aşa cum nu a mai fost de mult timp.

Din anul 2007, deci de exact 15 ani, România este membră a acestei Uniuni, a acestei comunităţi de state, căreia cu 10 ani în urmă i-a fost decernat premiul Nobel pentru pace. O recunoaştere pentru cei 60 de ani de pace, reconciliere şi democraţie. Bucuria datorată acestei zile festive şi acestor două aniversări este umbrită de ororile cauzate de războiul din ţara vecină şi de îngrijorările mari cu privire la viitorul frumosului nostru continent. În această perioadă dificilă devine tot mai evident cât de importantă este unitatea bazată pe încredere reciprocă în Uniunea Europeană.

Din mijlocul acestei comunităţi care ne fortifică, am dori să trimitem un semnal şi să îi sprijinim pe cei de pe continentul nostru care acum sunt afectaţi de război. În calitate de membrii ai corpului consular din Sibiu facem un pas mai puţin obişnuit, de a vă încuraja pe toţi cei care citiţi aceste rânduri să participaţi, cu ocazia Zilei Europei, cu o donaţie pentru cei refugiaţi din Ucraina la Sibiu.

Organizaţia Fundaţia Comunitară Sibiu se ocupă împreună cu alţi parteneri locali ca fondurile şi alte bunuri donate să ajungă acolo unde dificultăţile sunt cu adevărat mari. Pe pagina https://ocomunitate.ro/ găsiţi toate informaţiile necesare cu privire la ce a fost deja realizat şi ceea ce este imperios necesar în prezent şi puteţi face o donaţie direct acolo.

Dificultăţile întâmpinate de cei refugiaţi sunt de lungă durată.

Cu ocazia acestei zile de 09 mai 2022, Ziua Europei, să luăm bucuria pe care ne-o dă apartenenţa la comunitatea noastră şi pacea care ne uneşte ca motive de a alina puţin suferinţa refugiaţilor ucraineni.

Kerstin Ursula Jahn, Consul al Republicii Federale Germania la Sibiu
Elena Lotrean, Consul Onorific al Republicii Finlanda la Sibiu
Andreas Huber, Consul Onorific al Republicii Austria la Sibiu
Daniel Plier, Consul Onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la Sibiu
Jonathan Scifo Diamantino, Consul Onorific al Republicii Malta la Sibiu


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.