Şedinţa comună a membrilor Comisiilor juridice şi membrilor Comisiilor pentru politică externă din Senatul României şi Parlamentul Republicii Moldova
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi Comisia pentru politică externă din Senatul României, conduse de senatorii Laura-Iuliana Scântei şi Titus Corlăţean, au găzduit la Iaşi, în perioada 19 – 21 mai a.c., o şedinţă comună cu membrii comisiilor omoloage din Parlamentul Republicii Moldova, conduse de Olesea Stamate şi Doina Gherman. Plenul comun a fost urmat de două şedinţe separate ale comisiilor menţionate, în funcţie de domeniul lor de competenţe.
La evenimentul desfăşurat în Aula Magna „Carmen Sylva” din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, au luat cuvântul preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, vicepreşedintele Senatului României, Robert Cazanciuc, preşedinţii Comisiei juridice şi Comisiei pentru politică externă din Senatul României, Laura-Iuliana Scântei şi Titus Corlăţean, preşedinţii Comisiei juridice si Comisiei politică externă şi integrare europeană, Olesea Stamate şi Doina Gherman, miniştrii Justiţiei de la Bucureşti şi Chişinău, Cătălin Predoiu şi Sergiu Litvinenco, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, consilierul onorific al Prim-ministrului şi deputat Iulian-Alexandru Muraru, precum şi rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, prof. univ. dr. Dan Caşcaval.
La finalul reuniunii, a fost adoptată şi semnată declaraţia comună a Comisiilor juridice şi a Comisiilor pentru politică externă din Senatul României şi Parlamentul Republicii Moldova.
Declaraţia exprimă hotărârea fermă de a continua conlucrarea şi coordonarea strânsă în domeniile de competenţă şi interes reciproc, inclusiv în plan parlamentar, în sprijinul dezvoltării agendei bilaterale şi promovării priorităţilor de cooperare convenite între România şi Republica Moldova, în special asupra necesităţii accelerării procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
„Unirea eforturilor noastre reprezintă un fundament solid pentru realizarea obiectivului strategic prioritar de racordare fermă şi ireversibilă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin intermediul României”, se menţionează în Declaraţia adoptată.
Totodată, în cadrul şedinţei comune oficialii şi-au manifestat susţinerea politică pentru organizarea în perioada următoare a unei reuniuni comune a celor două parlamente de la Bucureşti şi Chişinău.
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]