Şeful Statului Major al Apărării, omagiu eroilor căzuţi la Plevna în Războiul de Independenţă

Şeful Statului Major al Apărării, omagiu eroilor căzuţi la Plevna în Războiul de Independenţă

Şeful Statului Major al Apărării, omagiu eroilor căzuţi la Plevna în Războiul de Independenţă

În onoarea ostaşilor români participanţi la Războiul de Independenţă din 1877-1878, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a depus marţi, 10 mai, jerbe de flori la Mausoleul „Sf. Gheorghe Biruitorul” din Plevna, Republica Bulgaria.

„Am fost onorat să aduc un omagiu memoriei bravilor ostaşi care s-au jertfit pentru ca poporul român să fie independent. Eroismul militarilor care au luptat pe redutele de la sud de Dunăre a dat expresie năzuinţelor seculare de libertate ale poporului român. Plevna rămâne o pagină de glorie militară, dar, mai important, este una dintre bornele drumului spre independenţă al ţării noastre”, a declarat generalul Daniel Petrescu.

Cetatea Plevnei, punct strategic în economia războiului din 1877-1878, a fost locul unor înfruntări sângeroase, purtate din vara până în iarna anului 1877.

***

În 2022 se împlinesc 145 de ani de la proclamarea, în zilele de 9 şi 10 mai 1877, a independenţei de stat. Afirmarea neatârnării României avea să fie împlinită apoi de armată, pe câmpurile de bătălie de la Plevna, Rahova, Griviţa, Smârdan şi alte redute cucerite cu sânge şi sacrificii pe timpul Războiului de Independenţă.

Prezenţa militarilor la aniversări şi comemorări ale momentelor de referinţă din istoria României demonstrează faptul că armata face parte din instituţiile care continuă şi afirmă tradiţiile de luptă ale poporului român.

Biroul de presă


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.