Universitatea Ovidius din Constanţa organizează un concert dedicat compozitorului W. A. Mozart

Universitatea Ovidius din Constanţa organizează un concert dedicat compozitorului W. A. Mozart

Universitatea Ovidius din Constanţa organizează un concert dedicat compozitorului W. A. Mozart

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzicale „Gavrilă Simion” Tulcea (ICEMTL), organizează sâmbătă, 14 mai 2022, concertul „Amadeus, Amadeus”, dedicat compozitorului W. A. Mozart, informează prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul Facultăţii de Arte.

Potrivit sursei citate, spectacolul concert este organizat în cadrul celei de-a 18-a ediţii a evenimentului internaţional „Noaptea Muzeelor” şi va avea loc începând cu ora 18.00, la Casa Avramide din Tulcea.

Evenimentul cultural coordonat de soprana prof. univ. dr. Florenţa N. Marinescu va fi susţinut de artişti profesionişti şi cadre didactice ale UOC, alături de studenţi ai programelor de studii Interpretare Muzicală şi Arta Spectacolului Liric, din cadrul Facultăţii de Arte.

Repertoriul va cuprinde cele mai cunoscute arii din creaţia compozitorului W. A. Mozart, precum şi versuri dedicate acestuia, alături de miniaturi pianistice.

Vor interpreta: prof. univ. dr. Vasile Gherghilescu, conf. univ. dr. Dana Trifan Enache, lect. univ. dr. Anca Săftulescu, asist. univ. dr. Radu Corneliu Făgărăşan şi studenţii: Manuel Bălănică, Ionuţ Orodel, Cristina Constantin, Ştefan Acsinte.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.