WORKSHOP ANTIDROG LA TÂRGU MUREŞ, ÎN CADRUL CONGRESULUI INTERNAŢIONAL PENTRU STUDENŢI, TINERI DOCTORI ŞI FARMACIŞTI „MARISIENSIS”

WORKSHOP ANTIDROG LA TÂRGU MUREŞ, ÎN CADRUL CONGRESULUI INTERNAŢIONAL PENTRU STUDENŢI, TINERI DOCTORI ŞI FARMACIŞTI „MARISIENSIS”

WORKSHOP ANTIDROG LA TÂRGU MUREŞ, ÎN CADRUL CONGRESULUI INTERNAŢIONAL PENTRU STUDENŢI, TINERI DOCTORI ŞI FARMACIŞTI „MARISIENSIS”

Joi, 5 mai a.c., la sediul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Târgu Mureş au susţinut workshop-ul „Coordonate bio-psiho-sociale ale consumului de droguri”, în cadrul Congresului internaţional pentru studenţi, tineri doctori şi farmacişti „Marisiensis”.

La activitate, alături de specialiştii în domeniu, au participat directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, comisar-şef de poliţie Georgel-Cristian IVAN şi rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, prof. univ. dr. Leonard AZAMFIREI.

Workshop-ul „Coordonate bio-psiho-sociale ale consumului de droguri” şi-a propus să fie cadrul unei dezbateri cu privire la noile tendinţe ale fenomenului drogurilor, la modalităţile de abordare a dependenţei de droguri din perspectivă multidisciplinară şi la sistemul de asistenţă bio-psiho-socială disponibil pentru tratarea dependenţei de droguri.

De asemenea, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog au prezentat, în cadrul workshop-ului, politicile publice în domeniul drogurilor în România, sistemul integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială destinat consumatorilor de droguri, precum şi activităţile specifice prevenirii consumului de droguri.

Totodată, pentru a pune bazele unei strânse colaborări interinstituţionale între Agenţia Naţională Antidrog şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, a avut loc o întrevedere între o delegaţie a Agenţiei Naţionale Antidrog, condusă de directorul acesteia, comisar-şef de poliţie Cristian IVAN, şi rectorul universităţii, prof. univ. dr. Leonard AZAMFIREI.

Cu acest prilej, a fost stabilit şi cadrul implementării protocolului de colaborare, în vederea desfăşurării de activităţi comune în domeniul reducerii cererii de droguri.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.