CERCETAŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

CERCETAŢI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

La data de 21 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, au realizat o acţiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar penal de trafic de droguri de mare risc.

Acţiunea de prindere în flagrant delict a fost efectuată în localitatea Branişte, unde doi bărbaţi, de 29 şi 37 de ani, ambii din judeţul Dolj, au fost prinşi în momentul în care ar fi pus, spre vânzare, 7 doze de cocaină, în schimbul a 3.500 de lei.

Cei doi bărbaţi au fost testaţi cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de droguri, acestora fiindu-le recoltate mostre biologice.

Ulterior, au fost puse în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, toate în judeţul Dolj, în urma cărora, au fost descoperite şi ridicate 20 de doze de cocaină, 2 pistoale şi muniţie, supuse autorizării (unul cu bile metalice, iar altul cu bile de cauciuc), 2 telefoane mobile şi o farfurie, ce ar fi prezentat urme de cocaină.

Totodată, într-unul dintre autoturismele folosite de bărbaţi, au fost descoperite încă 2 doze de cocaină.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova a dispus reţinerea celor doi bărbaţi, pentru 24 de ore, ulterior, instanţa de judecată dispunând arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.