Ediţia din 2020 a Zilei mondiale a turismului care este marcată, în fiecare an, la 27 septembrie, de către 159 de ţări, şase teritorii, doi membri cu statut de observator şi peste…
Etichetă: redresare economică
LUMEA AZI | Parlamentul European a votat o rezoluție în care amenință cu blocarea planului de redresare economică
Nici nu s-a uscat cerneala pe acordul istoric de 750 de miliarde de euro, la care liderii europeni au ajuns după cinci zile de negocieri epuizante, că planul de redresare economică post covid este pus în pericol de aleșii europeni.
De la frugali la zgârciți | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiniunii “Europa Mea”
Așa li se spunea înainte de Consiliul ăsta lung, de cinci zile: frugali. Țările frugale. Ciudat cuvânt de folosit în limba română, atunci când te referi la politicile de austeritate cerute de unele state membre. Brusc, însă, chiar în timpul summit-ului, mi-am îmbogățit bagajul de limba franceză, atunci când am căutat în dicționar ce înseamnă “radins”. Țoață presa francofonă trecuse de la “frugaux” la “radins”. Adică, pe romănește, “zgârciți”. Mai pe înțelesul tuturor, cum s-ar zice.
Președintele Klaus Iohannis a discutat cu președintele Consiliului European despre Planul de redresare economică
Klaus Iohannis a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu președintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea pregătirii reuniunii Consiliului European care va avea loc vineri. Discuția a vizat Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit și Planul de redresare economică al CE.