Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat, ieri, ca Romania, Letonia si Lituania se indreapta spre indeplinirea obiectivului Aliantei Nord-Atlantice privind alocarea a cel putin 2% din PIB pentru aparare.
Aliatii europeni si Canada au crescut cheltuielile pentru aparare cu 3,8% anul trecut, respectiv cu circa 10 miliarde de dolari mai mult decat in 2015, a declarat Stoltenberg, intr-o conferinta de presa la Bruxelles, in timp ce alianta incearca sa puna capat unei perioade de ani de zile de reduceri.
Presedintele american, Donald Trump, a criticat aspru cheltuielile pentru aparare ale aliatilor europeni, spunand in aceasta luna ca membrii NATO trebuie sa-si onoreze „contributiile financiare complete si adecvate”, cu toate ca majorarea de anul trecut este un raspuns mai larg la anexarea de catre Rusia, in 2014, a peninsulei ucrainene Crimeea si la preocuparile referitoare la militantismul islamist.
Cheltuielile pentru aparare, in grafic
Romania, Letonia si Lituania se indreapta spre obiectivul NATO privind alocarea a cel putin 2 % din PIB pentru aparare. Germania isi sporeste si ea cheltuielile, a afirmat Stoltenberg. In 2015, insa, doar Marea Britanie, Polonia, Grecia si Estonia au indeplinit obiectivul de 2%.
Sursa: antena3.ro