România: Taxa de protecție către stat

N-a mai rămas nici mustața din aroganța lui Liviu Dragnea. S-a apucat să facă terapie prin vorbe cu fosta lui consilieră, acum cică jurnalistă. I-a fost dor de el. Și lui de ea. Măcar așa, la ore de maximă audiență, să mai schimbe și ei câte-o vorbă de amor profesional.

Așezat confortabil pe sofaua videoconferinței, Dragnea și-a vărsat frustrările, fricile și nemulțumirea. Tocmai fusese dus la Direcția anticorupție să i se comunice că pensia lui de deținut e pe punctul să fie majorată: e posibil să adăuge la vechimea în munca de penitenciar alți câțiva ani cu executare pentru dosarul Tel Drum. Pare consolat. S-a adaptat. Viitorul nu e chiar așa negru. Are de lucru, spune el, sudează. A avut și un mic accident de muncă: s-a tăiat la mâna aceea cu care consuma caviar-socialism pe pâine. Dar nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine, vorba poetului. Munca l-a făcut pe el om, munca de partid. Nu asta e durerea lui, ci faptul că i s-a luat dreptul de a vorbi, „pentru a nu deranja.” I s-a luat dreptul de a se apăra și au ajuns, el și Irina lui, eroi de telenovele în tabloide. Trăiește mai intens în ficțiunile lor decât în realitatea celulei. Este nevinovat, un miel sacrificat de foamea sistemului ocult (Statul Paralel) despre care i-a vorbit, pentru prima dată, prietenul lui apropiat, Vasile Dâncu. Glumește, chiar râzând mânzește, că o fi făcut vreo prostie „pe la garaj” de-l cheamă la DNA să-i aducă la cunoștință calitatea de inculpat și că, pe scurt, faptul că e plimbat iar prin oraș cu limuzina închisorii să-l fotografieze încătușat presa glossy „este o mizerie” care demonstrează „ o dorință de a construi iar o campanie împotriva cuiva”. Cu alte cuvinte, de a oferi material didactic celor care încă mai trebuie să afle cu cine să voteze la alegerile din toamnă.

Unii s-au grăbit să râdă strâmb spunând că omul are o imagine denaturată și (…)

cititi articolul complet în Radio Europa Liberă