Ani de zile Leonid Volkov, şeful de personal al opozantului rus Aleksei Navalnîi, a avut coşmaruri repetitive în care află că bunul său prieten a fost ucis, relatează CNN. Dar de ce…
Lună: august 2020
A primit primul tort din viaţă la împlinirea vârstei de 10 ani din partea poliţiştilor gorjeni
O fetiţă dintr-un sat din Gorj a avut parte, ieri, de o surpriză imensă de ziua sa de naştere. Roxana a împlinit vârsta de zece ani şi a avut parte de primul…
Cazul Navalnîi: Germania ameninţă Rusia cu sancţiuni
Ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas, a ameninţat Federaţia Rusă cu aplicarea sancţiunilor diplomatice, dacă se va demonstra că autorităţile ruse stau în spatele otrăvirii lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al…
89 de migranţi au fost salvaţi din apele Mediteranei, la inițiativa artistului Banksy
Un vas sposorizat de excentricul artist Banksy a salvat 89 de migranți din apele Mării Mediterane, iar echipajul caută un port unde să îi poată lăsa în siguranţă. Iniţiativa artistului a pornit…
REVISTA PRESEI DIN 28 AUGUST
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi dezbătută şi votată luni, de la ora 14:00. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis că va fi un plen reunit al Camerei Deputaţilor…
Băiat de 18 ani ţinut în sclavie în Maramureş. Individul care l-a exploatat prin muncă e un recidivist
În România anului 2020, sunt oameni care trăiesc în sclavie. Un astfel de caz, descoperit în Maramureş, i-a speriat şi pe anchetatori. Un tânăr de 18 ani a fost sechestrat şi torturat…
Măsuri anunţate de autorităţi din 1 septembrie 2020, în contextul stării de alertă
De la declararea stării de alertă pe teritoriul României (18 mai 2020, prelungită la 17 iunie, 17 iulie şi 16 august), din două în două săptămâni au fost eliminate, succesiv, diversele restricţii…
Şeful Poliţiei Române, despre întâlnirea cu liderii Clanului Duduianu. Dacă voiam să mă ascund, mă ascundeam de camere
Şeful Poliţiei Române Liviu Vasilescu a dat noi explicaţii despre discuţiile purtate cu membrii clanului Duduianu înainte de înmormântarea interlopului Emi Pian. A fost totul legal şi a fost o soluţie de…
VIDEO Momentul în care o ambulanţă SMURD acroşează un autovehicul al cărui şofer nu îi acordă prioritate
Conducătorul autoturismului a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile pentru neacordare de prioritate, fiindu-i reţinut permisul de conducere. cititi articolul complet în Adevarul
Marcel Vela și-a delegat atribuțiile cu privire la alegeri, pentru a candida la Caransebeș. PSD îi cere demisia
Ministrul de Interne Marcel Vela și-a delegat atribuțiile cu privire la alegeri, deoarece conduce lista candidaților PNL la Consiliul Local al orașului Caransebeș, unde a fost primar pentru 12 ani. Într-o postare…
O avocată acuzată de terorism a murit la spital, după 238 de zile de greva foamei împotriva condamnnării sale
Ebru Timtik, avocată turcă închisă care era în greva foamei de 238 de zile în semn de protest faţă de condamnarea sa de anul trecut sub acuzaţii de terorism a murit joi,…
Angela Merkel avertizează: Pandemia va prinde iar putere. În lunile următoare va fi mai rău decât acum
Pandemia va prinde iar putere odată cu venirea toamnei și a iernii. Avertismentul, pe cât de sec, pe atât de sincer, vine de la cancelarul german Angela Merkel. cititi articolul complet în…
Ministrul Vela și-ar fi delegat atribuțiile privind alegerile deoarece candidează la Caransebeș. PSD îi cere demisia. Reacția MAI
Ministrul de interne Marcel Vela și-ar fi delegat atribuțiile cu privire la alegeri, deoarece conduce lista de consilieri locali la Consiliul Local al orașului Caransebeș (Caraș-Severin), unde a fost primar pentru 12…
Vela a delegat un secretar de stat să conducă sedinţele Comisiei tehnice centrale pentru organizarea alegerilor
Ministrul de Interne, Marcel Vela, l-a delegat pe secretarul de stat Gheorghe Sorescu să conducă sedinţele Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale. Reprezentanţii PSD susţin că Vela…
VIDEO Imagini de groază la Cantemir. Un şofer a mers intenţionat cu maşina peste câţiva bărbaţi
Imagini de groază au fost surprinse de camerele de supraveghere ale unei staţii peco din satul Ţiganca, raionul Cantemir, acolo unde un individ a urcat beat la volanul unei maşini Dacia Duster…