În ziua în care Grupul de Comunicare Strategică a anunțat cel mai mare număr de îmbolnăviri raportat pentru 24 de ore – 555 de noi cazuri – autoritățile fac apel la populație să respecte regulile de protecție sanitară. „Suntem într-un moment de cumpănă. Există riscul unei creșteri în continuare a numărului de cazuri”, a atras atenția miercuri seară, de la Palatul Victoria, premierul Ludovic Orban. Șeful executivului a ținut să transmită și „un mesaj de încredere” că Parlamentul va înțelege situația și va adopta legea privind carantina și izolarea. Totodată, premierul a atras atenția că, dacă va fi nevoie, se vor lua măsuri care să protejeze sănătatea și viața românilor.
StirileTVR.ro vă oferă, în format LIVE TEXT, principalele puncte din declarația premierului Ludovic Orban:
Declarația premierului Ludovic Orban a venit la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a făcut apel la populație să respecte cele 3 măsuri sanitare obligatorii de protecție în fața coronavirusului.
Șeful statului a avertizat miercuri după-amiază, după o vizită la Institutul Cantacuzino, că ne apropiem periculos de limita superioară a sistemului ATI.
„Dacă situația se înrăutățește și nu găsim altă cale, putem să revenim la măsuri mai restrictive”, a avertizat Klaus Iohannis.
Astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat cel mai mare număr de îmbolnăviri raportat zilnic de la izbucnirea crizei sanitare: 555 de noi cazuri.
În intervalul 07.07.2020 (10:00) 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese.
sursa: TVR