Tulcea: Ruşii lipoveni întâmpină noul an bătrân în biserici

Tulcea: Ruşii lipoveni întâmpină noul an bătrân în biserici

Ruşii lipoveni şi ucrainenii din judeţul Tulcea întâmpină, vineri dimineaţa, noul an bătrân sau Revelionul pe rit vechi în biserici, potrivit tradiţiei, iar unele unităţi de cazare i-au avut ca oaspeţi şi au găzduit petreceri.

Pentru comunitatea de ruşi lipoveni din comuna Sarichioi, sărbătoarea este şi mai importantă, în contextul în care se marchează şi hramul bisericii, şi nici un credincios nu a mers la petreceri în noaptea de joi spre vineri.

„Ruşii lipoveni nu petrec. Ei merg la biserică. În prima zi a noului an este sărbătoarea Sfântului Vasile. Foarte puţină lume sărbătoreşte de revelion. Abia în prima zi a noului an, după ce merg la biserică şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că au apucat încă un an cu sănătate, vin acasă, mănâncă şi aşteaptă musafiri. Casele sunt deschise şi se petrece”, a declarat, pentru AGERPRES, Corina Davidov, născută în satul Sarichioi.

În anii trecuţi, după slujba religioasă, copiii luau grâu şi mergeau pe la cunoştinţe să semene, pentru ca anul să fie cu roade multe, însă în ultimii ani, obiceiul s-a pierdut.

La masa din prima zi a noului an bătrân, preparatele pregătite de gospodine vor fi dintre cele mai diverse – răcituri cu hrean, sarmale, friptură, cozonaci.

Unele hoteluri din judeţul Tulcea au găzduit, în noaptea de joi spre vineri, petreceri pentru comunităţile de ruşi lipoveni şi ucraineni, un hotel din municipiu având astfel prima petrecere de revelion, după ce cea din prima noapte a noului an după calendarul pe stil nou a fost anulată, din cauza lipsei cererilor.

Judeţul Tulcea are cea mai numeroasă comunitate de ruşi-lipoveni din România, 16.350 de membri, potrivit Institutului Naţional de Statistică citat pe site-ul Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România.

Şi unii ucraineni din judeţ marchează Revelionul bătrân, Chilia Veche, Crişan, Sfântu Gheorghe şi Caraorman fiind doar câteva comunităţi în care bătrânii mai păstrează obiceiurile. AGERPRES/(A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top