BULETIN DE PRESĂ
Reţinut de poliţiştii de supravegheri judiciare
La data de 12 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Supravegheri Judiciare au constatat faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 20:30, cu ocazia unui control inopinat efectuat la domiciliul unui bărbat din comuna Buhoci, aflat sub măsura privativă a arestului la domiciliu, ar fi părăsit domiciliul, încălcând cu rea credinţă obligaţia impusă de instanţă.
Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuaează cercetări sub aspectul comiterii de către inculpat a infracţiunii de evadare şi s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă a acestuia, pe o durată de 24 de ore.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a I.P.J Bacău.
– A prezentat poliţiştilor un permis de conducere ce nu avea elemente de siguranţă
La data de 13 februarie a.c, în jurul orei 17.00, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, au depistat în trafic, un tânăr, de 27 de ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 115 de pe raza comunei Mănăstirea Caşin.
Tânărul a înmânat poliţiştilor un document asemănător unui permis de conducere eliberat pe numele său ce conţine înscrisuri în limba maghiară.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
– Activitate preventivă la Slănic Moldova
În acest weekend, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului.
Aproximativ 70 de persoane prezente pe raza staţiunii, îndeosebi în zona pârtiei Nemira au stat de vorbă cu poliţiştii care le-au adresat recomandări şi le-au distribuit pliante prin acre sunt prezentate măsuri de protecţie, pentru a nu deveni ţinta hoţilor.
Instruiri pe aceste tipuri de infracţiuni au primit şi angajaţii societăţilor comerciale de pe raza staţiunii.
– Prevenirea violenţei la Şcoala gimnazială „Emil Racoviţă” Bacău
170 de elevi de la Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă” Bacău au fost vizitaţi astăzi de poliţiştii de siguranţă şcolară.
Poliţiştii i-au învăţat pe elevi să nu ia parte la fapte care contravin legii şi sunt considerate contravenţii sau infracţiuni. Delincvenţa poate fi evitată dacă elevii nu se lasă atraşi de aşa numiţii „prieteni” în comiterea unor infracţiuni ale căror consecinţe pot fi grave.
Astfel, elevii au fost îndemnaţi:
– să nu consume băuturi alcoolice, acesta fiind cauza comiterii celor mai multe infracţiuni cu violenţă; din păcate, pentru mulţi tineri distracţia este condiţionat de consumul de alcool sau mai rău, de droguri;
– să evite disputele verbale, persoanele irascibile, puse pe harţă, să nu se implice în scandaluri sau încăierări;
– să folosească un limbaj controlat, fără jigniri şi să evite pe cât posibil compania persoanelor cunoscute ca fiind violente;
– să nu-şi facă singuri dreptate lovind adversarul; de la o palmă sau îmbrânceală, victima se poate dezechilibra şi lovi, iar riscul unor complicaţii nu este de neglijat.
Poliţiştii atrag atenţia şi părinţilor. Pentru a preveni atragerea copilului în comiterea diverselor infracţiuni este foarte importantă implicarea părintelui. Este necesar ca aceştia să-şi asculte copiii în mod activ-participativ, nu doar prin prisma propriilor opinii.
Întocmit,
Inspector principal de poliţie
Păduraru Cătălina
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]