Reţinut de poliţişti
În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Albota, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, şi au reţinut un bărbat de 35 de ani, din Oarja.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 13 spre 14 februarie a.c., bărbatul ar fi pătruns într-o gospodărie, nelocuită permanent, de pe raza localităţii Oarja, de unde ar fi sustras materiale de construcţie, în valoare de aproximativ 700 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
* * *
Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 35.000 de lei. Totodată au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de circulaţie, 8 permise de conducere şi au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condiţiile meteo şi cele rutiere, în special în condiţii de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.
* * *
Conduceau cu viteză excesivă
* În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat de 36 de ani, din Moşoaia, care conducea un autoturism pe strada Nicolae Dobrin, din Piteşti, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 km/h.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
* În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat de 22 de ani, din Bradu, care conducea un autoturism pe strada Nicolae Dobrin, din Piteşti, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 125 km/h.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
* * *
Conducea sub influenţa alcoolului
În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Hârtieşti au depistat un bărbat de 25 de ani, din Hârtieşti, care conducea un autoturism pe DN 73 D, pe raza localităţii Boteni, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
* * *
Fiind sub influenţa alcoolului, a provocat un eveniment rutier
În după-amiaza zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Rociu au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe D.J. 659, pe raza localităţii Rociu.
În urma verificărilor preliminare, efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, un bărbat de 44 de ani, din Rociu, care conducea un autoturism, pe D.J. 659, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţ.
În urma evenimentului rutier, au rezultat numai pagube materiale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, conform art. 337 din Codul Penal, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
* * *
Conducea fără drept
În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş au efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto, pe strada Lascăr Catargiu, din municipiul Curtea de Argeş, care, după ce a oprit, a părăsit autoturismul, fiind depistat, ulterior, pe strada 1 Decembrie 1918.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că persoana, un tânăr de 19 ani, din Bascov, figura cu permisul de conducere suspendat.
De asemenea, s-a constatat faptul că, autoturismul în cauză nu deţine asigurare de răspundere civilă obligatorie şi nici inspecţia tehnică periodică în termen.
În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, fiind luată măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare.
* * *
Cercetări finalizate de poliţişti
* În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, conform art. 336 din Codul Penal.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 04 octombrie 2020, un bărbat de 69 de ani, din Bucureşti, a fost depistat de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Dârmăneşti, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare mai mare decât limia de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
Astfel, în urma analizelor de specialitate, s-a stabilit că valoarea alcoolemiei pentru bărbatul în cauză era mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.
* În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.
Din cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 26 de ani, din Câmpulung, a condus, în repetate rânduri, în cursul anilor 2019 şi 2020, un autoturism, pe drumurile publice, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Dosarul cauzei a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.
* * *
Verificări ale organizării pazei
În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii compartimentelor sisteme de securitate din cadrul Secţiilor 1- 4 Poliţie Piteşti au verificat organizarea pazei la 17 obiective de pe raza municipiului Piteti.
La două dintre obiective, de pe raza Secţiilor 1 şi 3 Poliţie Piteşti, s-a constatat lipsa pazei umane, fapt pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei, conform H.G. 301/2012, privind normele de aplicare a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor şi bunurilor.
De asemenea, la două obiective, de pe raza Secţiei 2 Poliţie Piteşti, s-a constatat lipsa unui contract cu societăţi care să asigure transportul valorilor monetare, motiv pentru care s-au stabilit termene de remediere, după expirarea cărora poliţiştii vor reveni pentru a constata dacă cerinţele au fost îndeplinite.
De asemenea, având în vedere contextul acţiunilor, reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali verificaţi au fost instruiţi atât cu privire la modul de organizare a pazei şi manipularea valorilor monetare, cât şi cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării şi combatere a răspândirii coronavirusului.
* * *
Activităţi preventive, desfăşurate cu elevii
În ziua de 14 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară au desfăşurat activităţi informativ-educative, pentru prevenirea faptelor de natură penală privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în unităţile de învăţământ şi în cadrul proiectului NU FI VIOLENT! FII INTELIGENT!
Activităţile s-au desfăşurat la Şcoala Gimnazială Nicolae Creţulescu din comuna Leordeni, Şcoala Gimnazială Dobreşti şi Şcoala Gimnazială Tigveni, pe baza unui dialog, scopul fiind prevenirea şi combaterea violenţei în incinta şi în zona adiacentă unităţii de învăţământ.
La activitate au participat aproape 100 de elevi şi 18 cadre didactice.
BIROUL DE PRESĂ
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]