Inconştienţa USR măreşte dependenţa energetică a României faţă de Rusia

Inconştienţa USR măreşte dependenţa energetică a României faţă de Rusia

Inconştienţa USR măreşte dependenţa energetică a României faţă de Rusia

Contestarea la Curtea Constituţională a României de către USR a legii PSD privind finalizarea hidrocentralelor abandonate este un demers iresponsabil, iraţional şi profund anti-naţional. Invocând tot felul de chichiţe de mediu, inconştienţii de la USR nu fac altceva decât să favorizeze creşterea gradului de dependenţă energetică a României faţă de Federaţia Rusă, ceea ce contravine eforturilor întreprinse la nivelul întregii Uniuni Europene.

Prin contestaţia depusă la CCR, USR blochează practic orice creştere a capacităţii României de a produce energie ieftină şi curată, care să conducă la scăderea facturilor pentru populaţie şi economie. Această acţiune a USR calcă în picioare chiar interesul propriilor alegători care sunt afectaţi, în egală măsură, de creşterea preţurilor la energie electrică.

PSD subliniază că demersul USR nu ar contribui cu nimic la protecţia mediului din zonele respective. Acele hidrocentrale deja există în ariile protejate, unele dintre ele fiind construite în proporţie de peste 90%. Prin urmare, blocarea finalizării lor nu rezolvă cu nimic situaţia din acele zone. Din perspectiva protecţiei mediului înconjurător este preferabil să ai o structură finalizată şi funcţională, decât una dezafectată şi abandonată.

Demersul USR este cu totul absurd pentru că amânarea finalizării acelor hidrocentrale obligă România să utilizeze într-o măsură mai mare capacităţile de producere a energiei electrice pe baza combustibililor fosili, care au un efect mult mai poluant asupra mediului înconjurător.

Nu în ultimul rând, hidrocentralele respective reprezintă o investiţie publică realizată din banii cetăţenilor români, care însă nu poate fi fructificată din cauza blocajelor acestui partid anti-social şi anti-naţional.

Biroul de Presă al PSD


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.