Trei întrebări pentru regizorul Ştefan Roman despre spectacolul „Clasa noastră”

Trei întrebări pentru regizorul Ştefan Roman despre spectacolul „Clasa noastră”

Trei întrebări pentru regizorul Ştefan Roman despre spectacolul „Clasa noastră”

Actorul şi regizorul Ştefan Roman, profesor de Actorie la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, a montat în cadrul unui examen de licenţă, cu nouă studenţi în distribuţie, piesa „Clasa noastră” de Tadeusz Slobodzianek.

Rezultatul a fost remarcabil, iar producţia-examen a fost preluată de Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu” în repertoriul stagiunii 2021-2022. După o perioadă intensă de repetiţii în noul spaţiu-gazdă, spectacolul va ieşi la public pe scena Sălii Mari în 14 aprilie, de la ora 19.00.

Deopotrivă un showcase de actorie şi o probă a validării din partea publicului, spectacolul oferă premisele unor pariuri pe termen lung unei generaţii de actori aflaţi la început de drum într-o profesie plină de provocări, dar şi de satisfacţii.

Andrei Vornicu: Un text care zguduie şi ridică întrebări, acum, odată cu invadarea Ucrainei de către armata rusă, „Clasa noastră” devine mai actual ca niciodată. Ce lecţie sau avertisment ne transmite în acest context piesa lui Tadeusz Slobodzianek?

Ştefan Roman: Avem nonşalanţa, şi uneori ignoranţa, de a pretinde că teatrul poate salva lumea. Nu, nu o poate salva. Conflictele sângeroase de care aflăm şi la care suntem conectaţi (evident, doar prin intermediul social media) produce un efect pervers atunci când, de exemplu, cineva se apucă să facă un spectacol în care războiul şi ororile lui sunt prezente. Dau iluzia că lucruri oribile se pot întâmpla doar în cadrul respectivului conflict. Şi, evident că până la un anumit punct lucrurile chiar aşa stau. Una e să fii sub ameninţarea unei arme, sau sub bombardamente, şi cu totul alta e să fii ţinta unei obrăznicii sau răutăţi din partea unui necunoscut sau apropiat. Dar lucrurile, în esenţa lor ultimă, nu sunt prea îndepărtate. Înţeleptii, nu doar cei creştini, admiteau în modul cel mai clar că până şi a vorbi de rău pe cineva, îndreptăţit sau nu, înseamnă, teologic vorbind, a-l asasina. Aş vrea să fiu foarte clar aici: nu compar viaţa unui copil mort în Ucraina (sau de altundeva) în urma invaziei ruse cu umilinţa unui cerşetor alungat cu dispreţ de la o terasă-cafenea din centrul Târgu Mureşului.

Însă cred că piesa Clasa noastră e despre războiul din noi, războiul nevăzut dacă vreţi. Cel în care cădem victimă propriilor demoni, ai orgoliului, laşităţii, fricii ş.a.m.d. Evenimentele exterioare sunt doar contextul în care el se soluţionează. Din acest punct de vedere, piesa lui Slobodzianek nu e mai actuală acum decât era înainte de începerea conflictului din Ucraina.

A.V.: Care a fost cea mai mare provocare pe care ţi-a ridicat-o montarea piesei în raport cu tinerii actori?

Ş.R.: În acest spectacol am încercat împreună cu actorii un exerciţiu de percepţie a timpului. Oamenii aceştia, adică personajele pe care ei le interpretează, sunt urmăriţi, în piesă, de pe băncile şcolii până la groapa din cimitir. E greu, aşadar, să ai o percepţie asupra vieţii tale cât încă ea nu doar ca nu s-a terminat, dar abia începe. Majoritatea actorilor au vârsta de 22 de ani. Dar, în cazul lor, ca în cazul adevăraţilor artişti, s-a adeverit că experienţa artistică o poate devansa pe cea biologică. Dacă nu mă credeţi, haideţi să-i vedeţi!

O altă provocare a fost cheia în care am gândit spectacolul: apelul la o teatralitate care nu impune fixarea realului pe scenă, ci are calitatea graţiei şi libertăţii de a denatura. Iată un nou cuvânt/curent la care ader: denaturalismul. Evident, el are calitatea, estetic vorbind, nu de a minţi, de a inventa acţiuni alandala pe scenă, ci tocmai de a scruta realul cel mai invizibil din noi, cel pe care îl ţinem ascuns de privirile celorlalţi şi al căror martori suntem doar noi. De aceea frumuseţea, libertatea în teatru ţine de vederea care refuză să vadă realitatea aşa cum e.

A.V.: Care este cea mai importantă funcţie pe care o are sau trebuie să o aibă, în viziunea ta, Teatrul în perioadele de criză precum cea pe care o traversăm în prezent?

Ş.R.: Teatrul, ca artă, reprezintă un paradox pe care nu încetez a încerca să mi-l explic. Pe de o parte, ca orice artă, reprezintă o apoteoză a singurătăţii, şi pe de alta, cred că nu trebuie (cred că nici nu poate) să-şi piarda funcţia ritualică. Numai printre ai săi omul nu uită cine este. Sau măcar, în caz că n-a aflat, continuă să se întrebe cine este.

Cât despre criză, ce pot să spun… Criza e perpetuă.

Din distribuţie fac parte: Claudiu PANAITESCU – Jakub Kac, Theodor RADU – Rysiek, Narcis BLIDERAN – Zygmunt, George HĂDĂRIG – Heniek, Ciprian MIHĂILĂ-LEOTESCU – Wladek, Mălina BOBEŞ – Abram, Raluca SARCA – Dora, Ilinca MEŞTER – Zocha şi Larisa DOBRIN – Rachelka / Marianna

Regia artistică e semnată de Ştefan ROMAN, scenografia a fost realizată de Ciprian LEOTESCU, iar regia tehnică e asigurată de Teodora CRĂCIUN.

Piesa a fost tradusă din polonă de Cristina GODUN, iar traducerea în maghiară, pentru supratitrare, a fost realizată de Patrícia PÁSZT.

Premiera va avea loc joi, 14 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Mare (în regim studio).

Biletele pot fi achiziţionate în format electronic de pe lr.biletmaster.ro/ron/Event/44003594/Clasa-noastra.

Spectacolul este prezentat de Asociaţia pentru Teatru Liviu Rebreanu în parteneriat cu Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu” şi Universitatea de Arte din Târgu-Mureş.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.