Cseke Attila: construim locuinţe eficiente energetic şi prietenoase cu mediul pentru tineri şi specialişti din domeniul sănătăţii şi educaţiei
„Luni se deschide apelul de proiecte al Ministerului Dezvoltării pentru finanţarea construcţiei a peste 5.522 de locuinţe nZEB pentru tineri care provin din comunităţi şi grupuri marginalizate şi specialişti din domeniul sănătăţii şi al educaţiei” – anunţă ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila. MDLPA asigură, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), 370 milioane de euro în acest scop.
„Am evaluat nevoile de dezvoltare ale comunităţilor şi, în oraşele mari, cererea de locuinţe pentru tineri este o provocare importantă. De aceea, Ministerul Dezvoltării, din PNRR, va finanţa construcţia unor locuinţe cu consum de energie redus, care provine din surse regenerabile, şi care vor fi dotate cu sisteme inteligente pentru managementul reţelelor de climă, termoficare şi iluminat”, a declarat ministrul.
Cseke Attila a spus: Ministerul oferă autorităţilor publice locale, care pot accesa aceste fonduri, şi un proiect tip, conform cu reglementările, care are toate avizele necesare şi este uşor de implementat. „Fiecare unitate administrativ-teritorială poate crea şi construi un proiect propriu sau poate folosi proiectul tip pus la dispoziţie de Ministerul Dezvoltării”, a spus ministrul, adăugând că aceste proiecte tip sunt pentru clădiri cu câte şase apartamente de două camere şi 65 de metri pătraţi.
Proiectele trebuie adaptate doar terenului pe care vor fi construite: https://bit.ly/3sxIV4K
Clădirile nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uşi şi geamuri izolante. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puţuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10 grade Celsius, indiferent de anotimp. Vara poate fi folosit pentru răcirea locuinţei, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi locuinţa pornind de la 10 grade.
Locuinţele vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse. În acest fel, cheltuielile acestor locuinţe vor fi mici – un aspect important în contextul creşterii preţurilor la energie, a subliniat ministrul. În acelaşi timp, aceste locuinţe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, vor fi sustenabile şi prietenoase cu mediul, a conchis Cseke Attila.
Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM
Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]