La Mulţi Ani asistenţilor medicali din judeţul Giurgiu şi din toată ţara !

La Mulţi Ani asistenţilor medicali din judeţul Giurgiu şi din toată ţara !

Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali, creat la sfârşitul secolului al XIX – lea, mai exact în anul 1899, a decretat că ziua de naştere a lui Florence Nightingale, 12 mai, să devină Ziua Internaţională a asistenţilor medicali din întreaga lume.

Florence Nightingale a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Ea a deschis prima scoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională şi instituţională a asistentelor medicale, până atunci acestea fiind considerate persoane nepregătite, care îndeplineau munci umilitoare.

Datorită ambiţiei şi devotamentului de care a dat dovadă Florence Nightingale, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituţii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar şi cu personal de specialitate.

În ultimii ani, asistenţilor medicali din România le-au fost recunoscute meritele avute în asigurarea unor servicii medicale de calitate, prin majorări salariale consistente, decise încă din anul 2017, odată cu Legea-cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iniţiată de PSD.

Creşterea veniturilor asistenţilor medicali a fost un pas uriaş în menţinerea profesioniştilor din domeniu în ţară, fiind eliminat astfel mirajul plecării în străinătate pentru bani mai mulţi.

La ceas aniversar, urez asistenţilor medicali din judeţul Giurgiu şi din unităţile medico-sanitare din ţară multă putere de muncă, curaj, răbdare şi sănătate.

La Mulţi Ani !

Deputat CRISTINA-ELENA DINU
Vicepreşedinte Comisia pentru sănătate şi familie


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.