„Muzica tinereţii fără bătrâneţe,” cu dirijorul Leo Hussain şi violonistul Vlad Stănculeasa, la Filarmonica „George Enescu”

„Muzica tinereţii fără bătrâneţe,” cu dirijorul Leo Hussain şi violonistul Vlad Stănculeasa, la Filarmonica „George Enescu”

Joi, 26 şi vineri, 27 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, în două concerte cu public, desfăşurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Solist invitat al concertelor simfonice de la finalulul lunii mai este violonistul Vlad Stănculeasa. Programul este alcătuit din două lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart – Divertisment în re major pentru coarde, KV136 şi Concertul nr. 4, în re major, pentru vioară şi orchestră, KV218 – şi din Simfonia nr. 5, în mi bemol major, op. 82 de Jean Sibelius.

Dirijorul britanic Leo Hussain este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi interpreţi din generaţia sa ai muzicii lui Mozart, precum şi ai celei de a doua şcoli vieneze şi ai capodoperelor secolului XX. Violonistul Vlad Stănculeasa se află la prima întâlnire cu Leo Hussain, fiind entuziasmat de perspectiva colaborării cu un muzician specializat în estetica mozartiană. „Sunt convins ca vom descoperi împreună modalităţi de a pune în valoare genialitatea şi prospeţimea acestei muzici”, a declarat violonistul.

„Să revin pe scena Ateneului, după cinci ani, înseamnă deopotrivă emoţie şi nerăbdare. Mi-era dor de orchestra Filarmonicii George Enescu, voi reîntâlni muzicieni dragi care ocupă un loc important în parcursul meu artistic. Programul serii mi se pare un semn al destinului: Mozart şi Sibelius sunt doi compozitori care mi-au marcat existenţa: dacă Mozart a rămas mereu acel simbol al perfecţiunii către care toţi muzicienii ar trebui să năzuiască, Sibelius este compozitorul pe care l-am descoperit în anii de ucenicie la Orchestra Simfonică din Goteborg. Expresie a sensibilităţii nordice, muzica sa a fost mereu, pentru mine, o muzică a dorului de casă, pe care, iată, voi avea ocazia să o ascult, de această dată, acasă”, a subliniat Vlad Stănculeasa.

Concertul nr. 4, în re major, pentru vioară şi orchestră, KV218 de Mozart reprezintă o adevărată bijuterie a clasicismului muzical.

„Ador sa redescopăr plăcerea lui Mozart de a compune, am simţit mereu că muzica sa reconstituie traseul celei mai sincere emoţii artistice. Uşurinta lui de a jongla cu forma clasică, modul în care reuşeşte să inventeze respectând regulile genului, mă duce cu gândul la jocurile sale din copilărie, când, cu uşurinţă, transforma sonatele lui Bach în concerte. Concertul nr. 4 rămâne un etalon de creativitate: forma pare expresia cea mai naturală a conţinutului, iar contrastele din final par să rescrie regulile rondoul clasic.

Virtuozitatea sa rămâne în permanenţă melodică şi mă declar cucerit de faptul că vioara lui Mozart nu trebuie să lupte pentru supremaţie în faţa orchestrei. Deşi extrem de tânăr în momentul scrierii (Mozart nu împlinise 20 de ani în 1775), partitura acestui concert rămâne expresia unei sinteze mature între gândirea clasică si sensibilitatea personală. De fapt, reprezintă muzica tinereţii fără bătrâneţe, pe care i-o datorăm lui Mozart”, a punctat violonistul invitat al Filarmonicii „George Enescu”.

CONCERT SIMFONIC CU PUBLIC

Joi şi vineri, 26 şi 27 mai 2022
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Dirijor – LEO HUSSAIN
Solist – VLAD STĂNCULEASA

Program
Wolfgang Amadeus Mozart – Divertisment în re major pentru coarde, KV136
Concertul nr. 4, în re major, pentru vioară şi orchestră, KV218
Jean Sibelius – Simfonia nr. 5, în mi bemol major, op. 82

Preţurile biletelor sunt:
Categoria I: 100 lei
Categoria II: 95 lei
Categoria III: 85 lei
Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marţi – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – secţiunea „Calendar”. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condiţiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

LEO HUSSAIN
Dirijorul britanic Leo Hussain este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi interpreţi din generaţia sa ai muzicii lui Mozart, precum şi ai celei de a doua şcoli vieneze şi ai capodoperelor secolului XX.
Leo Hussain a studiat la Cambridge University şi la Royal Academy of Music din Londra. Curând, cariera sa a înregistrat de succese notabile la Festivalul de la Salzburg, unde a fost asistentul lui Simon Rattle la pupitrul Filarmonicii din Berlin şi al lui Valery Gergiev, alături de Filarmonica din Viena. A avut colaborări strânse şi cu alţi dirijori de prestigiu, precum Daniel Barenboim şi Yannick Nezet-Seguin.
Leo Hussain conduce frecvent spectacole la Theater an der Wien, iar în 2016 a realizat un debut foarte bine primit de critica de specialitate la Royal Opera House – Covent Garden cu opera Oedipe de Enescu, descris în Sunday Times drept „o interpretare muzicală de un impact covârşitor”.
Alte succese ale lui Leo Hussain din genul teatrului liric includ producţiile Richard Strauss – Capriccio (la Opera din Santa Fe), Britten – The Rape of Lucretia (pentru Glyndebourne Festival Opera), precum şi spectacole pe scenele La Monnaie Bruxelles, English National Opera, Opera de Stat Bavareză şi Opera de Stat din Berlin.

VLAD STĂNCULEASA
Exponent al tinerei generaţii de violonişti români, Vlad Stănculeasa s-a născut la Craiova în 1984, începând studiul muzicii în oraşul natal. S-a perfecţionat apoi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la Academia de muzică „Yehudi Menuhin” din Gstaad şi la Conservatorul din Lausanne, avându-i printre îndrumători pe Ştefan Gheorghiu, Ladislau Csendes, Liviu Prunaru, Pierre Amoyal.
A participat la numeroase masterclass-uri susţinute de nume de rezonanţă ale artei interpretative. Încă din anii de studenţie a obţinut numeroase premii la diverse concursuri naţionale şi internaţionale, importante fiind premiul al II-lea la Concursul „Renate Molinari” şi Premiul special al Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia din 2007, care i-au adus consacrarea şi i-au deschis drumul unei cariere solistice apreciate.
A cântat pe scene faimoase alături de orchestre de renume şi a fost invitat în festivaluri internaţionale prestigioase, stăpânind marile opusuri ale repertoriului violonistic. A fost concertmaistru al Orchestrei Simfonice din Goteborg .
Cântă pe o vioară Sanctus Serafin din 1739, ce i-a aparţinut lui George Enescu. Acesta i-a dăruit-o lui Yehudi Menuhin, care a păstrat-o până la moartea sa, în 1999.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.