NOAPTEA MUZEELOR

NOAPTEA MUZEELOR

NOAPTEA MUZEELOR
14 mai 2022

O iniţiativă generoasă lansată în anul 1997, la Berlin, s-a transformat într-un mare eveniment cultural, patronat de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituţii de cultură, îşi deschid porţile, simultan, până târziu în noapte.

Muzeul bârlădean s-a raliat, în urmă cu mai mulţi ani, acestei atât de generoase iniţiative, care reprezintă pentru public o frumoasă invitaţie care aduce în centrul atenţiei ştiinţa, arta, creaţia în general. În acest an, după doi ani dificili, în care actul cultural a avut de suferit, publicul interesat va putea vizita expoziţiile permanente, respectiv cele de arheologie-istorie şi artă, găzduite la sediul central, expoziţia dedicată sculptorului Marcel Guguianu, precum şi expoziţiile de la sediul din str. Republicii nr. 235 (expoziţiile de numismatică, personalităţi bârlădene, Cuza şi epoca sa, ştiinţele naturii).

În preambulul Nopţii Muzeelor publicul tânăr este invitat, la ora 18.00, în curtea Pavilionului expoziţional Marcel Guguianu la Atelierul de creaţie organizat sub genericul Pictând figurine din ipsos. Este vorba de o activitate destinată copiilor de toate vârstele, care, într-o atmosferă plăcută şi relaxantă, îşi pot descoperii creativitatea, imaginaţia şi bucuria de a petrece timpul puţin altfel, în aer liber.

La ora 19.00 se vor dechide porţile muzeului, incluzând toate locaţiile, inclusiv Casa Sturdza, unde în urmă cu numai o zi a fost redeschis spaţiul expoziţional, recent reabilitat, acolo unde a fost vernisată expoziţia din cadrul ediţiei cu numărul IV, a Bienalei „N.N. Tonitza”. Cu acest prilej pot fi admirate aproximativ 200 de lucrări de pictură şi grafică semnate de artişti din 40 de ţări, de pe patru continente.

Oferta culturală a proiectului Noaptea Muzeelor va fi completată cu o interesantă expoziţie de grafică semnată de cunoscutul şi talentatul grafician Zuzu Caratănase. Expoziţia cu titlul Ex Nihilo Nihil II se doreşte a fi o continuare a celei organizate în urmă cu un an, în în acelaş spaţiu. Realizatorul lucrărilor este considerat ca fiind unul din cei mai buni gravori ai generaţiei sale, dar în acelaşi timp unul din cei mai activi şi prolifici artişti vizuali din România. Vernisajul va începe la ora 19.45 fiind susţinut de criticul de artă Mihai Plămădeală. În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate şi lucrări semnate de artişti celebri, cum ar fi: George Braque, Fernand Leger, Amedeo Modigliani, Gustav Klimt, Rene Magritte, Giorgio de Chirico şi Marc Chagall, toate din colecţia av. George Şerban, cel care cu dăruire şi pricepere a colecţionat asemenea valori, iar mai apoi, iată, le pune la dispoziţia publicului.

La ora 20.45 publicul melomat este invitat la o întâlnire cu Pianul călător, proiect susţinut de Radio România şi cunoscutul pianist Horia Mihail. Recitalul va avea loc la Pavilionul expoziţional „Marcel Guguianu”, având în program lucrări de Joseph Haydn, Wolfgand Amedeus Mozart, Ludwig van Beethoven.

La ora 21.45 iubitorii de astronomie sunt invitaţi la Observatorul astronomic unde se vor face observaţii astronomice cu telescoapele din dotare, dar pot fi urmărite şi filme documentare cu teme din domeniul cunoaşterii universului.

Programul de vizitare, al expoziţiilor permanente şi temporare, găzduite în cele patru locaţii se va încheia la ora 24.00.

Aşteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu toţi bârlădenii iubitori de frumos, artă, ştiinţă şi cultură, în minunata Noapte a Muzeelor.


Urmareste CriticNational.ro pe FACEBOOK.COM

Distribuie articolele noastre si intra in comunitate. Daca ai un comunicat sau o stire, trimite-o acum pe [email protected]

loading...
Author: criticnational

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.