Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Comunicat de presă – Teatrul Naţional Târgu Mureş

Publicat: 28 august 2020
Comedia continuă cu „Take, Ianke şi Cadâr” la Teatrul de Vară

Vara se sfârşeşte, dar comedia continuă. „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa, în regia lui Nicu Mihoc, vă aşteaptă cu aceeaşi vervă joi, 3 septembrie, ora 20.00, la Teatrul de Vară (Piaţa Trandafirilor nr. 40).

Scrisă în 1932, piesa „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa a trecut proba timpului şi a devenit unul dintre cele mai populare şi mai montate texte interbelice din literatura dramatică română. Povestea celor trei mici negustori – un român, un evreu şi un turc – a căror tihnă monotonă e tulburată de o dilemă de ordin personal redefineşte relaţiile interetnice şi, în profunzime, cele interumane. Pe fondul tensiunilor sociale globale provocate de fenomenul migraţiei şi a relaţiilor uneori încordate şi alimentate politic dintre minorităţile etnice şi populaţia majoritară, „Take, Ianke şi Cadâr” formulează întrebări şi propune răspunsuri actuale într-o manieră plină de umor, în care slăbiciunile umane sunt tratate cu o ironică indulgenţă, iar posibilităţile de negociere prin înţelegere reciprocă sunt evidenţiate cu o inteligenţă fină.

Piesa lui Victor Ion Popa va delecta publicul cu prospeţimea farmecului său şi va oferi un nou reper de umanitate într-o societate care prea des se grăbeşte să acuze înainte să încerce să înţeleagă şi poziţia aproapelui său. Dragostea va învinge în cele din urmă? Rămâne de văzut în varianta propusă de Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

Din distribuţie fac parte actorii Liviu Pancu (Take), Dan Rădulescu (Ianke), Costin Gavază (Cadâr), Cristian Iorga (Ionel), Loredana Dascălu (Ana), Csaba Ciugulitu (Iţic), Cristina Holtzli (Baba Safta) şi Ştefan Mura (Gypsy). Regia îi aparţine lui Nicu Mihoc, scenografia este realizată de Horaţiu Mihaiu, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun.

Spectacolul e recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

Biletele pot fi achiziţionate de la casieria de la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş de luni până vineri între orele 12.00 – 18.00. Biletele se pot achiziţiona şi cu o oră înaintea reprezentaţiilor de la casieria de la Sala Mică (în cazul spectacolelor din Curtea interioară a Teatrului) şi la faţa locului, în cazul spectacolelor de la Teatrul de Vară.
Biletele online se pot cumpăra de pe platforma www.biletmaster.ro.

Este obligatorie respectarea normelor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 precum măsurarea temperaturii prin termoscanare, menţinerea distanţei sociale prin ocuparea locurilor înscrise pe bilete, purtarea măştii şi folosirea soluţiilor dezinfectante puse la dispoziţie.

P.R.Marketing

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.