Căutăm cea mai frumoasă zonă verde, cel mai frumos balcon şi cea mai frumoasă zonă din faţa porţii
Pentru al doilea an la rând, Primăria Sfântu Gheorghe organizează concursul celor mai frumoase zone verzi din oraş. Cea de-a doua ediţie a competiţiei are multe surprize, deoarece în acest an nu vor fi premiate doar zonele verzi din cartierele rezidenţiale, ci şi cel mai frumos balcon şi cea mai frumoasă zonă din faţa porţii.
Înscrierile pot fi făcute indicând exact numele, numărul de telefon şi adresa participanţilor / adreselor şi trimiţând cel puţin 3 fotografii de înaltă rezoluţie prin email la sepsiimage@gmail.com până pe 24 iulie.
Pot aplica locuitorii sau asociaţiile cartierelor rezidenţiale care se îngrijesc de zona verde aparţinând unei scări de bloc, iar în categoria celor mai frumoase balcoane şi zone din faţa porţilor pot participa cei care locuiesc într-un bloc de locuinţe sau o casă cu grădină în Sfântu Gheorghe, Câmpul Frumos, Chilieni sau Coşeni.
Şi în acest an oferim premii valoroase locuitorilor care îndrăgesc grădinăritul, marele premiu din categoria zonelor rezidenţiale fiind un spaţiu închis de depozitare pentru biciclete cu 12 locuri în valoare de 18.000 de lei şi o placă amplasată pe casa scării despre titlul câştigat.
Cei care concurează în această categorie pot participa gratuit la programul de anul viitor al Primăriei privind înfrumuseţarea zonelor verzi, atunci când vor putea primi diferite obiecte (arbuşti, garduri vii, flori, gazon, garduri şi bănci) care nu vor trebui plătite, adică o economie de 300 de lei.
În cazul celui mai frumos balcon şi pentru cea mai frumoasă zonă din faţa porţii, puteţi concura pentru plante ornamentale oferite de Magazinul de flori Dalia. Primii trei câştigători ai ambelor categorii vor primi vouchere în valoare de 500, 300 şi, respectiv, 100 de lei, cu care pot achiziţiona produse de la Dalia Garden Center până în primăvara anului 2021.
Municipalitatea va premia primele trei locuri din toate cele trei categorii cu un pachet de servicii personalizat care poate fi utilizat în instituţiile culturale, de agrement sau recreere ale oraşului.
Prima competiţie de înfrumuseţare a zonelor verzi a fost lansată de municipalitate în primăvara anului trecut sub sloganul „Oraşul nostru, responsabilitatea noastră!”. Atunci au fost înscrise 18 zone verzi rezidenţiale, iar marele premiu a fost acordat celor care au în grijă zona verde aparţinând uneia dintre scările de pe Aleea Căminului.