Autorităţile de la Viena au decis să reia zborurile directe dintre România şi Austria, de la 1 august. MAE menţionează că, din 27 iulie, accesul cetăţenilor români şi ai statelor membre UE provenind din România cu destinaţia Republica Austria este permis dacă deţin un test biologic molecular negativ pentru SARS-CoV-2/ PCR, nu mai vechi de 72 de ore, de la data prelevării, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză, potrivit Adevărul.
Pandemia PSD din mintea lui Iohannis. După enormităţile de miercuri, joi după amiază, preşedintele României a mai făcut o declaraţie. Miercuri s-a bâlbâit şi a spus prostii despre conflictul SUA- China. Joi, a spus prostii şi mai mari despre pandemie. După întâlnirea cu Marcel Vela şi cine o mai fi fost, a aflat ce avea în cap de miercuri şi de săptămâna trecută şi din celelalte luni de pandemie. Că el este deştept şi că guvernul este harnic şi că PSD-ul este de vină, scrie Cornel Nistorescu în Cotidianul.
Secretul noului şef din SRI. Cine este înlocuitorul lui Coldea. Noul adjunct al şefului SRI, post ocupat ani la rând de Florian Coldea, a fost numit prin decret prezidenţial. George Viorel Voinescu, fostul adjunct al şefului SRI care a ocupat acest post după eliberarea din funcţie a lui Florian Coldea, a fost trecut în rezervă, începând cu data de 1 august, prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis, titrează Evenimentul Zilei.
Tomac: PMP ia în calcul să meargă pe cont propriu la primăriile din Bucureşti.Băsescu ar putea candida pentru Primăria Generală. „Noi am propus să se creeze o alianţă în jurul domnului Nicuşor Dan, o alianţă de dreapta pe Bucureşti, acest lucru însemnând candidat comun la Primăria Generală, listă comună la Consiliul General, candidaţi comuni la primăriile de sector şi liste la Consiliile locale (…)”, a afirmat Tomac, arată Gândul.
Croitoru (PNL) îşi retrage candidatura de la Sectorul 5: Liderii USR-Plus, cele mai ipocrite creaturi de laborator. Dan Iulian Croitoru, desemnat iniţial de PNL candidat la Primăria Sectorului 5, a anunţat că se retrage. El afirmă că nu este „omul lui Vanghelie” şi acuză liderii USR PLUS că sunt „cele mai ipocrite creaturi de laborator ale politicii româneşti care au revărsat asupra sa gunoaie”, scrie HotNews.ro.
Finul lui Iohannis şi şef al FDGR în scandal cu liberalii la Sibiu. Incident politic cu semnificaţii la Sibiu, între Paul Porr, preşedintele Forumului Democrat German din România şi Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu. Porr, care este şi finul de cununie al soţilor Iohannis, o acuză pe Cîmpean de „democraţie pseudoliberală”, într-o scrisoare publică în care descrie cum şi mai ales de ce i-a fost tăiat microfonul în cadrul şedinţei CJ, anunţă Jurnalul.ro.
Tăriceanu crede că Iohannis ar dori victoria moţiunii de cenzură şi alegeri anticipate. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că şeful statului, Klaus Iohannis, urmăreşte să provoace alegeri anticipate. În opinia acestuia, preşedintele Iohannis ar dori ca Guvernul Orban să cadă la moţiunea de cenzură şi chiar ca PNL să iasă de la guvernare, întrucât în acest fel ar fi disculpat de răspunderea pentru actuala situaţie de criză economică şi sanitară, menţionează România Liberă.
Prefectul pus de Ludovic Orban la Bucureşti a intrat în concediu, în cea mai gravă perioadă a anului: ”Îşi exercită un drept legal”. Bucureştiul a ajuns să deţină supremaţia în România, cu cele mai multe cazuri de persoane infectate cu coronavirus! În această situaţie, când medicii spun că au ajuns la limita puterilor, din cauza oboselii şi a numărului mare de pacienţi, prefectul pus de Ludovic Orban la Bucureşti, Gheorghe Cojanu, a intrat în concediu de odihnă, deşi a fost instalat de curând, la finalul lunii mai. Locul său este ţinut de subprefect, potrivit Stiripesurse.ro.
Timişoara votează în pandemie între Nicolae Robu şi Dominic Fritz. ”Panouri electorale gigantice acoperă clădiri înalte în centrul Timişoarei. Cu o lună înainte de declanşarea oficială a campaniei electorale, a început bătălia pentru primăria Timişoarei. Totul este permis”, scrie Florian Mihalcea în Ziare.com.
Primul drum făcut de chinezi în România: CNAIR a semnat contractul pentru construirea Centurii Zalău cu Sinohydro. CNAIR a semnat contractul având ca obiect „Proiectare şi execuţie Varianta de ocolire a municipiului Zalău între DN 1F, km 79+625 – DJ 191C” cu ofertantul declarat câştigător Asocierea SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – S.C. GOOD PROD S.R.L. Acesta este primul contract de construcţie de drum câştigat de o companie din China în România, titrează Economica.net.
Dom’le, stau cu vişinele şi caisele geaba, fetele din ziua de astăzi nu mai fac gem, nu mai pun castraveţi la murat! O lume care a rămas pe loc şi o lume care se schimbă. ”(…) Un producător agricol era extrem de nemulţumit. Clienţii, clientele mai precis, nu mai cumpără fructele sau legumele cu lădiţele, cu sacii, ci doar cu paharul, un kilogram sau cel mult două kilograme, cât să le consume într-o zi. (…) Cămările, altădată pline cu borcane, acum sunt transformate în debarale pentru pantofi, role, jucăriile copiilor. (…) Aşa că lumea cumpără borcanele de la supermarket, cât încap în frigider, nu cât să umple cămara (…)”, scrie Cristian Hostiuc în Ziarul Financiar.
Guvernul olandez nu sfătuieşte lumea să poarte mască.Nu s-a dovedit eficienţa acesteia. Guvernul olandez a declarat miercuri, 29 iulie, că nu va sfătui publicul să poarte măşti pentru a încetini răspândirea coronavirusului, afirmând că eficacitatea lor nu a fost dovedită, potrivit Reuters, citat de QMagazine. Decizia a fost anunţată de ministrul pentru îngrijiri medicale, Tamara van Ark, după o revizuire a Institutului Naţional pentru Sănătate (RIVM).
Astra răspunde vehement după ce Sorin Cârţu a cerut victoria la „masa verde”: „Craiova pozează în victimă!”. Sorin Cârţu (64 de ani), preşedintele CS U Craiova, a reacţionat după ce meciul echipei sale cu Astra Giurgiu a fost amânat. „Sorinaccio” cere ca oltenii să câştige meciul la „masa verde”, menţionează Gsp.ro.
Simona Halep, decizie bună că s-a retras de la WTA Palermo! Spaniolii anunţă un potenţial dezastru: “Pericol de infectare”. Simona Halep a renunţat să participe la WTA Palermo, deşi inţial îşi anunţase prezenţa, iar presa din Spania o laudă pentru alegerea făcută. Campioana de la Wimbledon a pus sănătatea pe primul loc şi crede că cel mai bine e să fie precaută în astfel de momente. Simona Halep consideră că este un risc foarte mare pentru jucătoarele de tenis să participe la evenimente şi să fie înconjurate de mulţi fani, potrivit Fanatilk.ro.
AGERPRES / (editor online: Alexandru Cojocaru)
sursa: AGERPRES