Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Fotbal: Adrian Mutu a condus primul antrenament al naţionalei de tineret în stagiul de la Buftea

Publicat: 05 august 2020

Selecţionerul reprezentativei de fotbal Under-21 a României, Adrian Mutu, a condus, marţi, primul antrenament al lotului reunit pentru stagiul de pregătire de la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, potrivit site-ului FRF.

Şedinţa de pregătire, prima pentru Mutu din postura de selecţioner al echipei U21, a durat aproximativ 90 de minute, lucrându-se în special tactic.

Cătălin Itu, de la CFR Cluj, care a jucat luni seara în meciul de campionat cu Universitatea Craiova, s-a pregătit separat, alături de preparatorul fizic Vlad Nicoară.

La finalul antrenamentului, portarul Marian Aioani a părăsit cantonamentul, la solicitarea clubului Chindia Târgovişte, care va juca miercuri în play-out-ul Ligii I. De asemenea, convocaţi pentru această acţiune, Alex Paşcanu şi Alex Măţan, de la Voluntari, nu s-au mai prezentat la lot.

Lotul a fost completat de fundaşul Denis Ciobotariu (CFR Cluj), convocat luni seara de Mutu.

Stagiul de pregătire se va încheia pe 6 august, cu un meci amical contra echipei Farul Constanţa.

Lotul naţionalei Under-21 pentru această acţiune:

Portari: David Duţu (Turris-Oltul Turnu Măgurele), Mihai Popa (FC Rapid);

Fundaşi: Denis Haruţ, Andrei Chindriş (ambii de la FC Botoşani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaş), Raul Opruţ, Alexandru Vodă (ambii de al FC Hermannstadt);

Mijlocaşi: Marius Marin (Pisa/Italia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Valentin Costache, Claudiu Petrila, Cătălin Itu (toţi de la CFR Cluj), Andrei Ciobanu, Carlo Casap (ambii de la FC Viitorul), George Cîmpanu (FC Botoşani), Tudor Băluţă (Brighton);

Atacanţi: Jovan Markovic (Academica Clinceni), George Ganea (FC Viitorul).

Preliminariile pentru EURO 2021 se vor disputa în septembrie, octombrie şi noiembrie 2020. Cele nouă câştigătoare ale grupelor, precum şi cele mai bune cinci locuri doi se vor alătura gazdelor Ungaria şi Slovenia. Meciurile din cele patru grupe ale competiţiei se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai-6 iunie 2021.

În clasamentul Grupei a 8-a, Danemarca ocupă primul loc, cu 15 puncte (5 jocuri), urmată de România, 10 puncte (5 j), Finlanda, 7 p (5 j), Ucraina, 3 p (4 j), Irlanda de Nord, 3 p (5 j), Malta, 1 p (4 j).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: frf.ro

sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.