Starea de sănătate a Andreei Bălan este de natură să îi îngrijoreze pe toți cei care o cunosc pe talentata artistă, cu atât mai mult cu cât problemele pe care le are sunt departe de a se fi terminat.
Mai exact, susțin sursele noastre, deși Andreea Bălan a fost externată zilele trecute din clinica privată la care a născut și la care a suferit ultimele intervenții chirurgicale, veștile proaste nu au încetat să apară pentru cântăreață.
Astfel, ne-au dezvăluit surse medicale, Andreea Bălan va fi nevoită să suporte a patra intervenție chirurgicală, care, speră ea, va fi și ultima în acest caz. ”Dacă totul merge bine, va mai avea o singură operație de suportat, una relativ simplă. Să sperăm că nu va mai trebui să mai meargă la clinică după acea operație decât pentru controale, dar nu are altă variantă, trebuie să se intervină chirurgical în zona respectivă (abdomen, n. red.) pentru rezolvarea problemelor pe care le-a avut în ultimele săptămâni”, ne-a explicat sursa citată.
În altă ordine de idei, spun sursele noastre, Andreea Bălan suferă cumplit că, din cauza operațiilor pe care le-a avut, nu poate, practic, să se bucure nicio secundă de prezența fiicelor sale, ea fiind constrânsă de starea ei de sănătate și de recomandările medicilor să nu facă, în primul rând, efort și să încerce să sta departe de orice care ar putea să îi ridice șansele unei infecții post-operatorii.
Andreea Bălan, naștere cu complicații uriașe
Andreea Bălan a trecut prin momente cumplite când a adus-o pe lume pe Clara Maria, cea de-a doua fiică a ei și a lui George Burcea. Ea a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla în sala de nașteri și doar intervenția medicilor a reușit să o aducă la viață.
După o sperietură puternică și câteva zile petrecute în spital, cântăreața credea că este pe drumul cel bun. Din păcate, ea a ajuns din nou la spital după ce s-a trezit într-o baltă de sânge și a fost operată pentru a treia oară.