Cincizeci de piloţi se vor alinia, vineri şi sâmbătă, la Deva, la startul Campionatului Naţional de Super Rally 2020, al cărui promotor este Mihai Leu, autorităţile locale apreciind că această etapă va fi urmărită de circa 10.000 de spectatori.
„Vor fi două zile de spectacol la cote maxime. Sunt mulţi iubitori ai sportului cu motor care vor veni la Deva pentru a urmări acest concurs”, a declarat, miercuri, primarul municipiului, Florin Oancea.
Concursul se va desfăşura începând de sâmbătă dimineaţa cu partea de calificări, startul fiind prevăzut în zona casei de cultură din Deva. Maşinile, apropiate ca putere sau ca experienţă a piloţilor, vor pleca din 20 în 20 de secunde, iar o manşă măsoară 4,8 km. În finală, care va începe la ora 15:00, vor accede 12 maşini.
„Participanţii la raliu vor fi încântaţi pentru că eu, ca pilot, ştiu să aleg un traseu. De asemenea, spectatorii vor fi extraordinar de mulţumiţi. La start vor fi piloţi foarte buni. Îi rugăm pe spectatori să respecte normele sanitare şi să poarte mască”, a spus, la rândul său, pilotul Mihai Leu.
Potrivit acestuia, la start vor fi prezenţi piloţii Costel Căşuneanu, campionul de anul trecut, Lucian Răduţ, Dani Oţil, care va concura pe un monopost, Emil Ghinea.
Traseul raliului este stabilit pe bulevardele principale din Deva, iar pe drum vor fi amplasate aşa-numitele „şicane” pentru ca viteza maşinilor să nu depăşească 180 km/h.
Competiţia de la Deva va fi organizată de AMC Racing în parteneriat cu Primăria municipiului Deva. AGERPRES/(A, AS – autor: Sorin Blada, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Campionatul Național de Super Rally – Powered by Superbet / Facebook.com
sursa: AGERPRES