FC Hermannstadt va aborda fiecare meci la victorie, a declarat antrenorul Ruben Albes înaintea primului meci din noul sezon al Ligii I de fotbal, care va avea loc luni, în deplasare, împotriva lui Dinamo Bucureşti, scrie site-ul grupării sibiene.
„Cred că ne aşteaptă un sezon foarte, foarte dificil şi solicitant. Am avut foarte puţin timp ca să ne recuperăm după campionatul trecut. Desigur că ne-ar fi utili acum încă 4-5 jucători în plus, dar care să ne şi aducă un salt calitativ. Cu toate acestea, vom aborda fiecare meci la victorie. Ne-am antrenat într-un mod foarte alert, într-un mod puternic, dur. Sper ca toţi jucătorii pe care îi am acum disponibili să fie apţi în prima etapă cu Dinamo”, a spus Ruben Albes.
„Dinamo Bucureşti este un club istoric. Cei care sunt acolo pregătesc fiecare meci având acest bagaj istoric în spate, în ideea respectului pe care îl impune acest club în fotbalul românesc. Şi de asta ne aşteaptă un meci dificil, dar putem să începem cu bine noul sezon, ca să putem construi o echipă puternică. Evident că acest start nu are loc în cele mai bune condiţii, dar vom munci şi ne vom pregăti pentru a obţine un rezultat pozitiv cu Dinamo”, a adăugat tehnicianul.
Lotul s-a reunit în această săptămână, după o scurtă vacanţă. Până să reînceapă antrenamentele, fotbaliştii au efectuat vizita medicală şi au făcut, împreună cu staff-ul echipei, testarea COVID-19, care a avut un rezultat negativ. În lot au apărut jucători noi, fundaşii Adrian Scarlatache, Claudiu Belu, Luca Florică, mijlocaşul ofensiv Edson Pires şi vârful de atac Fabio Fortes, ultimii doi veniţi din Portugalia, şi un nou team manager în persoana lui Sorin Boiangiu.
Srgian Luchin, Alin Dobrosavlevici şi Andrei Cordea, care au făcut parte din lotul echipei în sezonul trecut, nu au mai continuat cu FC Hermannstadt în noul sezon. La fel şi golgheterul Gabriel Debeljuh, care s-a transferat la CFR Cluj, campioana României.
Pentru meciul cu Dinamo, Ruben Albes nu se va putea baza pe căpitanul Ousmane Viera şi pe mijlocaşul David Caiado, ambii accidentaţi.
Meciul Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt se va disputa luni, 24 august, de la ora 21:00, pe Arena Naţională, fără spectatori, în contextul pandemiei de COVID-19.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Alexandru Cojocaru)
sursa: AGERPRES