Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Fotbal: FC Dinamo a reziliat contractul cu antrenorul Gheorghe Mulţescu

Publicat: 26 august 2020

Clubul de fotbal FC Dinamo a anunţat, miercuri, pe site-ul său oficial, rezilierea de comun acord a contractului antrenorului Gheorghe Mulţescu, instalat în funcţie la 14 iulie, acesta urmând să ocupe un alt post în organigrama grupării alb-roşii.

„Dinamo Bucureşti şi Gheorghe Mulţescu au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea contractului de antrenor principal al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare. Gheorghe Mulţescu va ocupa o nouă funcţie în cadrul clubului, poziţia urmând a fi stabilită, zilele următoare, de comun acord cu conducerea executivă a dinamoviştilor. Numit la conducerea tehnică a ”roş-albilor” pe 14 iulie 2020, în cel mai dificil moment din istoria de 72 de ani a clubului, Gheorghe Mulţescu a avut rezultate remarcabile la Dinamo într-o perioadă în care alţi antrenori au refuzat să preia echipa şi au preferat să fugă cât mai departe de stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare pentru a nu-şi păta palmaresul”, se arată pe site-ul citat.

Clubul notează că având un lot decimat de probleme medicale, cu 18 jucători confirmaţi pozitiv la testările pentru diagnosticarea COVID-19, cu două săptămâni de izolare la domiciliu, Gheorghe Mulţescu a reuşit să salveze echipa carantinată şi să aibă rezultate cu care alţi antrenori dinamovişti nu se pot lăuda în condiţii normale ale fotbalului.

„În numele tuturor dinamoviştilor, nu putem decât să-i mulţumim domnului Gheorghe Mulţescu pentru tot ce a făcut pentru Dinamo. Dincolo de cuvinte sau cifre, Gheorghe Mulţescu rămâne un profesionist, un om de cuvânt, un dinamovist incontestabil în istoria clubului nostru. Noua conducere executivă a clubului apreciază calităţile fostului antrenor principal al primei echipe şi consideră că Gheorghe Mulţescu este o persoană foarte importantă în noua structură organizatorică la Dinamo Bucureşti”, se menţionează pe site.

Tehnicianul Gheorghe Mulţescu a obţinut o victorie şi două remize pe banca formaţiei „alb-roşii”, fiind neînvins în ultimele două meciuri din campionatul trecut (FC Voluntari – FC Dinamo, scor 1-2, FC Dinamo – FC Viitorul, scor 1-1) şi în prima etapă a noului sezon competiţional (FC Dinamo – FC Hermannstadt 1-1).
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Adrian Dădârlat)

sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.