Clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, rezilierea de comun acord a contractului cu fotbalistul elveţian de origine sârbă Goran Karanovic.
„Sepsi OSK şi Goran Karanovic au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale dintre cele două părţi. Atacantul în vârstă de 32 de ani a ajuns în vara anului trecut la Sepsi OSK. Cu această ocazie, îi mulţumim pentru perioada petrecută alături de noi şi îi urăm mult succes în continuare în carieră”, se menţionează pe site-ul citat.
Karanovic a ajuns la 24 iulie 2019 la Sepsi OSK, grupare pentru care a jucat în precedentul sezon în 33 de partide în Liga I şi Cupa României, marcând 13 goluri.
Fotbalistul a mai evoluat în cariera sa de până acum la formaţiile FC Wohlen, FC Lucerna, SC Kriens, Servette Geneva, Sankt Gallen, SCO Angers, FC Sochaux şi FC Aarau.
AGERPRES (AS-editor: Marius Ţone, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Sepsi OSK / Facebook
sursa: AGERPRES