Skip to content
Critic National
Meniu
  • Home
  • Politica
  • Justitie
  • Social
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Fapt divers
    • Revista presei
  • Comunicate de presa
  • Anunturi
    • Afaceri, prestari servicii si firme
    • Agro si industrie
    • Animale de companie
    • Auto, moto si ambarcatiuni
    • Casa si gradina
    • Electronice si electrocasnice
    • Imobiliare
    • Locuri de munca
    • Mama si copil
    • Moda si frumusete
    • Timp liber, hobby, sport si arta
  • Contact
Meniu

Chestorul Eduard Mirițescu a fost numit interimar la șefia Poliției Române, după demisia lui Liviu Vasilescu

Publicat: 01 septembrie 2020

Chestorul Eduard Mirițescu a fost numit temporar la șefia Poliției Române, după ce Liviu Vasilescu s-a retras de la conducere, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela.

„Ați aflat deja astăzi că Liviu Vasilescu nu mai este Inspector General al Poliției Române. Este decizia corectă, pe care am convenit-o, astfel încât imaginea și credibilitatea Poliției Române să nu fie afectate sau puse sub semnul întrebării”, transmite Marcel Vela.

Ministrul de Interne mai spune că Poliția Română are nevoie acum să se concentreze exclusiv asupra problemelor pe care le are în atribuții, adică „aplicarea cu fermitate a legii și eliminarea oricărui act de perturbare a acestei activități”.

„Pentru a asigura continuitate în actul de management al acestei instituții importante a Ministerului Afacerilor Interne, am decis ca Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Eduard Mirițescu, din funcția pe care o deține, să exercite temporar comanda Poliției Române până la numirea unui ofițer care să preia această funcție și responsabilitate. Nu m-am grăbit să numesc astăzi un înlocuitor al Inspectorului General al Poliției Române pentru că îmi doresc să identific, împreună cu echipa de la Ministerul Afacerilor Interne, cea mai potrivită persoană pentru a putea reforma din temelii Inspectoratul General al Poliției Române, pentru a putea continua programele de înzestrare a polițiștilor și pentru a fi capabilă să exercite un act managerial corespunzător pentru o instituție de nivel european care să ofere cetățenilor siguranță și încredere”, adaugă Vela.

Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, a anunțat, marți, că se retrage din funcție. Decizia este luată în urma scandalului legat de întâlnirea cu lideri ai clanului Duduianu.

(sursa: Mediafax)

sursa: TVR

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

©2025 Critic National Toate drepturile, rezervate.