Simfonia ”Dante” este semnată de pianistul şi compozitorul maghiar Franz Liszt (1811-1886).
Lucrarea cuprinde două mişcări şi este inspirată de poemul narativ „Divina comedie” al italianului Dante Aligheri, în special de călătoriile imaginate de acesta în Infern şi Purgatoriu.
Premiera a avut loc la Dresda, în noiembrie 1857, sub bagheta lui Liszt.
Muzicianul ungur a început lucrul la Simfonia „Dante” încă din 1840, cu intenţia de a realiza o operă al cărei libret urma să fie scris de poetul francez Joseph Autran. Colaborarea dintre cei doi, însă, nu s-a materializat. În 1847, Liszt renunţase la ideea operei, însă, după cum i-a mărturisit prinţesei Sayn-Wittgenstein, şi-ar fi dorit ca fiecare interpretare a simfoniei să fie acompaniată, în fundal, de picturi realizate de Bonaventura Genelli ce ar fi trebuit să ilustreze momente cheie ale poemului dantesc.
O altă modificarea faţă de planurile iniţiale a fost renunţarea la includerea „Paradisului” imaginat de Dante, Liszt fiind convins de prietenul său, Richard Wagner, că frumuseţile cereşti n-ar putea fi transpuse satisfăcător în muzică de către niciun compozitor din lume.
Liszt a lucrat şi a terminat Simfonia „Dante” aproape simultan cu Simfonia „Faust”, inspirată de opera literară a lui Goethe. De aceea, uneori cele două simfonii sunt interpretate şi înregistrate împreună.
Franz Liszt a studiat pianul la Viena, timp de doi ani, cu Ch. Czerny, apoi armonia cu A. Salieri, potrivit biography.com.
Personalitate a romantismului muzical, creatorul poemului simfonic, remarcabil virtuoz al pianului, Franz Liszt a susţinut cu succes turnee la Paris şi Londra. În 1825, la Académie Royale de Musique din Paris, a debutat în operă cu „Don Sanchéou le Château d’amour”. A fost profesor la Conservatorul din Geneva.
A revenit în Ungaria, unde a contribuit la înfiinţarea Conservatorului naţional de muzică (1839) şi a debutat ca dirijor la Teatrul Naţional (1840). În 1841, s-a întors la Paris, unde l-a întâlnit pe S. Wagner. A fost dirijor la Curtea din Weimar (1842-1861). În 1865 a devenit abate. În 1869 a revenit la activitatea componistică.
În creaţia lui se disting două stiluri: cel al romantismului francez şi cel al romantismului ungar. A compus 19 rapsodii ungare, 13 poeme simfonice printre care „Tasso”, „Mazepa”, „Hamlet”, „Preludiile”, două simfonii, „Sonate în si minor”, 12 studii pentru pian, trei studii pentru concert, mise, psalmi, „Elegii”, cantate, oratorii, piese pentru orgă.
A pus bazele Academiei de Muzică din ţara natală. Începând cu 1925, instituţia îi poartă numele, potrivit lfze.hu. A fost Doctor Honoris Causa al Universităţii din Königsberg. AGERPRES/(Documentare – Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Gabriela Badea)
sursa: AGERPRES