Un motociclist a murit după ce a fost accidentat grav în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Capitală, de o șoferiță care nu i-ar fi acordat prioritate, la ieșirea din parcarea unui hipermarket.
Femeia nu s-a asigurat și a dat peste motociclistul care circula regulamentar.
Motocicleta a luat foc și a fost stinsă de pompierii ajunși la fața locului.
Victima, de 27 de ani, a fost transportată în stare gravă la spital, după ce fusese resuscitată de paramedicii de la SMURD.
Femeia care a provocat accidentul are acum dosar penal.