Peste 80% dintre cei cu vârste între 15 şi 24 de ani sunt online în întreaga lume.
Acest fapt lasă impresia că, având acces la tehnologiile digitale, oamenii, în special tinerii, învaţă automat şi cum să le folosească eficient.
Totuşi:
dacă ştii să joci FIFA nu înseamnă că eşti un jucător profesionist de fotbal!
dacă eşti bun la Minecraft nu înseamnă că te califici drept arhitect!
dacă eşti performant la Need for Speed nu este cert ca vei face carieră ca şofer de curse
Există astfel o diferenţă majoră între cum ne autoevaluăm nivelul de abilităţi IT şi rezultatele obţinute după teste practice, diferenţă care se regăseşte inclusiv în ţări cu economii mai dezvoltate şi un nivel crescut al competenţelor digitale, conform studiilor ECDL.
Alfabetizarea digitală, la fel ca alfabetizarea convenţională, reprezintă ceva ce trebuie învăţat şi validat.
Programe standard de certificare, recunoscute internaţional, precum ECDL, sunt esenţiale pentru conştientizarea propriilor aptitudini digitale reale, în vederea valorificării acestora pentru obţinerea sau păstrarea unui loc de muncă sau a unui venit mai mare, în procesul de digitalizare a economiei.
În România, doar 50% dintre tineri au competenţe digitale de bază sau mai înalte, conform Eurostat. De altfel, România se situează pe locul 26 din cele 28 de state membre ale UE la digitalizare, potrivit Indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI). Raportul DESI 2020 arată că 1/5 dintre români nu au utilizat niciodată Internetul şi mai puţin de 1/3 au competenţe digitale cel puţin elementare.
Contextul pandemiei COVID-19 a demonstrat rolul esenţial pe care îl au în prezent competenţele digitale, care ne permit să învăţăm şi să lucrăm în continuare.
Costul asociat unei forţe de muncă fără competenţe solide sau unei populaţii fără competenţe digitale elementare, care nu se poate integra în societatea informaţională, nu poate fi asumat.
Singurul mod de menţinere a costului ignoranţei digitale la un nivel suportabil este prin investirea în competenţe digitale la standarde care şi-au dovedit eficienţa.
Prin training şi certificare IT se pot asigura o forţă de muncă şi o populaţie cu abilităţi necesare pentru a performa într-un mediu în transformare.
AOAR, în parteneriat cu ECDL ROMANIA reafirmă importanţa competenţelor digitale validate, certificarea acestora reprezentând o soluţie pentru eliminarea decalajului digital din România!
Dezvoltarea aptitudinilor IT reale şi certificate joacă un rol critic în revigorarea economiei României, prin educarea unei forţe de muncă inovatoare şi minimizarea diviziunii digitale, fiind parte integrantă din succesul înregistrat prin promovarea unei creşteri inteligente, susţinute şi inclusive.
Pentru detalii suplimentare despre programul de certificare ECDL, accesaţi www.ecdl.ro / www.Facebook.com/ECDLRomania, persoană de contact Irinuca Văduva, E-mail: irinuca.vaduva@ecdl.ro.