Copiii nu pot fi programaţi, precum roboţii, ei sunt fiinţe sociale, care au nevoie de relaţionare
„Scene ce sunt foarte greu de urmărit, dezvăluind agresiuni oribile ce s-au desfăşurat de curând asupra unei fete de 13 ani, având ca agresoare alte două fete minore, în faţa unui public format din adolescenţi, au determinat un val de acuze publice şi chiar reacţii de isterie.
E cazul să ducem analiza la un nivel mai profund şi să căutăm să înţelegem întregul complex de factori ce sunt implicaţi în generarea unor astfel de comportamente anti-sociale şi anti-umane, revoltătoare în cazul acestor copii minori”, susţine vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Marilen Pirtea.
„În primul rând, se poate remarca faptul că a intervenit la copii o frustrare acută, pe care ei o resimt în perioadele în care sunt obligaţi să-şi limiteze interacţiunile şi viaţa socială. Copiii nu pot fi programaţi, precum roboţii, ei sunt fiinţe sociale, care au nevoie de relaţionare – nu de izolare, iar perioada foarte lungă de timp în care au fost obligaţi să se izoleze aproape în totalitate, fără program şcolar şi fără posibilitatea de a participa la activităţi culturale şi de învăţământ faţă în faţă, se resimte şi în ieşirile agresive, pe care le au uneori. Fără să le fie scuzabile ieşirile violente, ar fi mai bine să căutăm să îi înţelegem pe acei copii care au dezvoltat un profil nevrotic în timpul acestei izolări de 6 luni, dar şi să le acordăm tot sprijinul pentru a-şi tempera ieşirile indezirabile”, observă deputatul liberal.
„Un alt factor major, care completează seria de influenţe contextuale asupra comportamentului copiilor, care agravează ieşirile negative ale celor înclinaţi spre violenţă, constă în inacţiunea profesorilor, cei ce ar fi direct responsabili de educarea unui simţ civic şi moral al copiilor. Profesorii, însă, trăiesc acum într-o adevărată „teroare psihică”, determinată de presiunea părinţilor copiilor şi a familiilor lor în ansamblu.
Dascălii sunt acum sub un stres continuu, datorat excesivei intervenţii protecţioniste a părinţilor faţă de comportamentul copiilor lor, indiferent dacă au sau nu au motive întemeiate pentru a manifesta o astfel de grijă ieşită din comun. Această depăşire excesivă a rolurilor educaţionale din triunghiul „Şcoală – Copii – Părinţi” se explică şi prin completa detaşare şi derobare pe care unii părinţi o manifestă faţă de rolul important de educator în cadrul familiei. Sub motivul că au un job foarte solicitant, părinţii abandonează rolul de educator al copiilor lor, cerând în schimb mai mult decât este posibil de la dascăli, astfel că derapează uşor în atitudini critice, presându-i pe educatorii din şcoală cu solicitări de multe ori absurde”, completează Marilen Pirtea.
„Să recunoaştem, în delicatul şi complexul domeniu al educaţiei se manifestă, tot mai des, o presiune constantă a părinţilor şi familiilor elevilor, prin deja cunoscutele grupuri de pe WhatsApp, în care aceştia devin excesiv de îngrijoraţi şi alarmaţi datorită situaţiilor în care cadrele didactice îşi dovedesc, uneori, slaba pregătire şi lipsa de atitudine. Dascălii devin instrumentul prin care părinţii exercită o presiune constantă pentru a li se confirma evaluările personale şi subiective despre copii. Dintr-o astfel de „nerăbdare” a părinţilor, care reacţionează exagerat în faţa situaţiilor de inadecvare demonstrate de către cadrele didactice, mulţi dintre aceştia ajung să-şi asume ei înşişi o calificare situată cel puţin la nivelul calificării dascălilor din şcoală, o eroare semnificativă, de cele mai multe ori. Nu e greu să înţelegem, într-un astfel de sens al sarabandei de percepţii şi autopercepţii greşite, cum se înmulţesc şi promotorii teoriei conspiraţiilor, fie că vorbim de vaccinuri, de tehnologia 5G sau de coronavirus. Persoanele care îşi autoevaluează competenţele mult dincolo de graniţele lor reale sunt predispuse să creadă că, de fapt, coronavirusul este o conspiraţie. Explicaţia fenomenului are o directă legătură cu inflaţia de diplome, un fenomen ce nu este pur românesc, îl regăsim explicat şi în capitolul 3 al cărţii lui Tom Nichols, „Sfârşitul Competenţei” intitulat „Studiile superioare: clientul are întotdeauna dreptate”, observă deputatul Marilen Pirtea.
„Pe de altă parte, nici îmbrăţişarea meseriei de profesor nu este astăzi stimulată, nici prin mecanisme sociale şi nici prin pârghiile instituţionale ale statului. Profesorul nu beneficiază de respectul cuvenit şi nici de statutul social pe care l-ar merita. De aici pleacă şi o anume atitudine de teamă manifestată de dascăli, care sunt „timizi” în acordarea penalizărilor potrivite pentru comportamentele agresive şi violente ale copiilor. Se mai practică astăzi scăderea notelor la purtare? Se mai recurge la motivarea negativă? Probabil că mult prea puţin în raport cu o necesară practică a formării conduitelor dezirabile în societate”, completează profesorul universitar Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.
„Violenţele aproape inexplicabile, pe care le observăm şi care ne şochează în aceste zile, se pot analiza totuşi, într-o dezbatere mai profundă, prin apelul la o suită de factori care s-au aglomerat în spaţiul nostru public şcolar. Aceşti factori sistemici caracterizează acum un profil aproape descurajant al sistemului şi culturii noastre educaţionale. Doar prin decizii bazate pe dovezi, obţinute prin accesarea datelor deschise despre şcoala românescă, vom reuşi să generăm soluţii utile, mai ales pentru creşterea siguranţei în scoli şi în mediul public”, conchide deputatul Marilen Pirtea.
Marilen Gabriel Pirtea
Deputat PNL